Editorial la Pulsul Geostrategic 228 - Noutăți în politica externă rusă?

Noutăți în politica externă rusă?
Corneliu PIVARIU

La 30 noiembrie 2016 președintele Vladimir Putin a aprobat Conceptul politicii externe a Federației ruse, cu o zi înainte de deja devenit tradiționalul discursul în Adunarea Federală (Duma de stat -  Parlamentul), analog Stării Națiunii ținut de președintele SUA. Se pare că forma finală a acestuia, publicată ulterior pe site-ul ministerului rus de externe, nu a fost cunoscută nici de cei care au lucrat la acest document, înainte de publicarea oficială. Textul intergral are 28 de pagini și este o versiune nouă, atât în conținut cât și ca stil, față de varianta anterioară publicată în 2013 (poate fi accesat la www.mid.ru/foreign_policy/news, document nr.2232-01-12-2016).

Deși în discursul din parlament președintele Putin a acordat doar circa 7 minute politicii externe, din analiza textului documentului rezultă preocuparea Kremlinului pentru contracararea amenințărilor și concentrarea pe problemele de securitate. Printre cele mai importante priorități sunt asigurarea “securității țării, suveranitatea și integritatea teritorială”, precum  și “întărirea poziției Rusiei ca unul din cele mai influente centre ale lumii contemporane”. Această ultimă afirmație nu este nici o surpriză, Moscova acționând în această  paradigmă de mai mult  timp.

Capitolul IV al documentului se referă la prioritățile regionale ale politicii externe ruse, pe prim plan fiind promovarea cooperării bilaterale și multilaterale cu țările membre ale Comunității Statelor Independente (CIS), dezvoltarea cooperării strategice cu Republica Belarus pentru a promova “integrarea în toate domeniiile”. Un obiectiv cheie este întărirea și dezvoltarea cooperării și integrării în cadrul Uniunii Economice Eurasia (EAEU). În acest context Organizația Tratatului Securității Colective (CSTO) este considerat ca “unul din elementele cheie ale cadrului de securitate în spațiul post-sovietic”.

“Rusia înțelege să  facă toate eforturile în vederea promovării soluționării politice și diplomatice a conflictului intern din Ucraina, în cooperare cu toate statele interesate și instituțiile internaționale”. Nu se mai fac mențiuni asupra documentelor semnate la Mink sau negocierile în formatul Normandia.

Documentul incriminează “politica de containment adoptată de SUA și aliații săi față de Rusia, precum și presiunile politice, economice, informaționale și de altă natură pe care Rusia le face față din partea acestora”. Acesta reflectă percepția Rusiei că se încearcă o izolare a sa  de către restul lumii, creind o tensiune periculoasă între Rusia, statele occidentale și aproape toate statele din zona post-sovietică. Deși recunoaște că Uniunea Europeană rămâne un partener important în comerț, economie și politica externă, se menționează domenii în care această cooperare trebuie menținută și dezvoltată, specificând că “regimul de vize rămâne una din principalele bariere pentru dezvoltarea contactelor între Rusia și UE”. Desigur, nu sunt menționate sub nici o formă aspecte ale încălcărilor de către Rusia a legislației internaționale și efectele acestora asupra stabilitații și evoluțiilor geopolitice, aceasta inclusiv în relațiile cu NATO care “vor depinde de gradul în care alianța este gata să se angajeze într-un parteneriat echitabil... conform normelor și principiile dreptului internațional.... Federația Rusă își menține perspectivele negative privind extinderea NATO, apropierea infrastructurii alianței de frontierele Rusiei și activitățile militare în regiuni din vecinătatea Rusiei, văzându-le ca o violare a principiului unei egale si indivizibile securități și conducând la apariția unor noi linii de diviziune în Europa”. Este clar că elita de la Kremlin consideră că locul și rolul Rusiei este predeterminat de identitatea țării, bazată pe mărimea sa, puterea militară - inclusiv cea nucleară, necesitatea de a-și proteja frontiere lungi, precum și sentimentul că  sunt o mare putere și centrul unei civilizații distincte.

Relațiile cu SUA sunt văzute în cheia conform cărora “ambele state au responsabilități speciale pentru stabilitatea strategică globală și securitatae internațională  în general”.

Deși Orientul Mijlociu este menționat abia spre sfârșitul acestui capitol, este fără îndoială o zonă de mare importanță pentru Moscova și remarcăm mențiunea că pentru Siria se declară  opțiunea pentru “unitatea, independența, și integritatea teritorială a Republicii Arabe Siriene, ca un stat laic, democratic și pluralist”.

Este clar că întregul document subliniază ideea că Rusia este o mare putere și trebuie tratată ca atare pe arena internațională, că are nemulțuniri față de frontierele sale actuale.

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2017-01-05 Imprimare Download sus