Semnal la Pulsul Geostrategic 204

...linu-i lin dacă e lin! Crăciunul într-un context delicat...

În anul acesta sărbătorim Naşterea Domnului într-un context social puţin mai delicat. Lumea, pe plan mondial, este foarte frământată iar veştile pe care le primim prin mass-media nu sunt deloc îmbucurătoare. Pe plan intern, schimbările socio-politice şi economice ne îngrijorează, iar agresivitatea asupra Sfintei Biserici ne dă fiori.

Generaţia noastră este contemporană cu frământări şi mişcări istorice care, în timp, dar nu un timp prea îndelungat, vor schimba faţa lumii în care ne-am obişnuit să trăim.

Europa creştină este supusă unor torsionări, din interior, dar şi din exterior, asemănătoare celor din perioada popoarelor migratoare. Sub ochii noştrii se petrec schimbări sociale şi culturale care prevestesc dispariţia unei lumi şi a unei civilizaţii şi  căderea dramatică a unui edificiu cultural şi spiritual pe care l-au construit prin jertfă generaţiile înaintaşilor noştri.

Dramatic este faptul că, asemenea unor oameni legaţi la ochi, cenzuraţi de o forţă căreia nu reuşim să-i dibuim izvoarele, o forţă care ne întunecă gândirea, mergem spre prăpastie, participând conştiincios la propria noastră prăbuşire, cu conştiinţa că mărşăluim sub un drapel glorios şi crezând că urcăm în împlinirea propriului nostru destin.

Sub sloganuri generoase cădem victime ale propriilor noastre principii şi ale regulilor pe care singuri le-am stabilit – drama noastră fiind rezultatul propriei gândiri – asemănându-ne nebunilor care se sinucid aruncându-se în propriile săbii... strigând „victorie!”

Se pare că lumea a înnebunit de atâta deşteptăciune şi s-a sălbăticit de atâta  democraţie şi civilizaţie, mai binele dorit devenind duşmanul binelui avut.

Principiul drepturilor omului a mers până acolo încât cel mai clamat drept este dreptul la moarte şi nu dreptul la viaţă. Datorită dorinţei de civilizaţie şi confort, dar şi datorită lăcomiei şi dorinţei de stăpânire, generaţia noastră a intrat în război cu generaţia propriilor noştri copii – copii care au devenit victime ale cruzimii noastre – aceştia fiind ucişi în cabinete medicale şi în maternităţi, în frenezie, noi singuri predispunându-ne, astfel, la pieire. Europa este tot mai îmbătrânită, mai dezorientată, mai depresivă şi mai depopulată.

În ţara noastră drama e mai adâncă, deoarece milioanele de avorturi au fost dublate de migraţia spre occident a milioanelor de tineri care nu şi-au mai găsit un rost pe pământul străbun. Vedem lucrurile, le conştientizăm, dar mergem înainte cu o încăpăţânare greu de înţeles.

Am promovat globalizarea în detrimentul personalităţii şi specificului fiecărui popor, chiar dacă am fost conştienţi că diluarea valorilor duce la dispariţia naţiunilor, nimeni neavând de câştigat dintr-un război în care mor toţi. Naivitatea indusă de principiile propriei civilizaţii a distrus sistemul valoric al popoarelor care, cu inconştienţă, ies în întâmpinarea năvălitorilor şi se oferă să le fie călăuză. Lumea seamănă tot mai mult cu o piesă de teatru în care, în mod dramatic, victima îşi îmbrăţişează călăul. Sistemul a devenit atât de perfect în perfidia sa încât, dacă cineva îşi revine la normalitate şi începe să strige spre ceilalţi pentru trezire, toţi sar pe el să îl ucidă, considerându-l adevăratul adversar, asemenea unui organism în care sistemul imunitar s-a întărit într-atât de mult încât atacă funcţiunile propriului organism.

În Europa se inaugurează moschei pentru musulmani, iar bisericile creştine sunt sugrumate, închise, batjocorite şi predispuse la pieire sau transformate în cluburi. Simbolurile creştine, specifice culturii europene, sunt interzise în instituţii şi în locuri publice pentru a nu leza sensibilităţile minoritarilor, dar locul lor este luat de însemnele aceloraşi minoritari agresivi.  Cetăţenii statelor membre ale U.E. şomează, în timp ce populaţii extracomunitare sunt poftite să ocupe locurile de muncă, pe motivul că populaţia autohtonă e îmbătrânită, împuţinată şi inactivă. Ne temem de natalitatea ridicată a naţiunilor cu spirit religios accentuat, dar nu facem nimic pentru a stimula natalitatea creştinilor autohtoni, continuând să investim în anticoncepţionale şi tehnologie medicală pentru avort.

În Europa, prin diferite pârghii, confesiunile creştine şi bisericile tradiţionale, sunt constrânse să se izoleze tot mai mult de societate, devenind organizaţii mai mult decorative, iar oamenii, care fundamental sunt religioşi, în mod indirect sunt împinşi în braţele religiilor necreştine. În acest fel fiinţa naţiunilor europene este foarte grav afectată. Aşa se face că tot mai mulţi tineri, în căutarea unei identităţi religioase, îmbrăţişează cultura popoarelor arabe, devenind membri ai unor grupări care, prin rigoarea învăţăturii religioase, paradoxal, le oferă atât de râvnita libertate de a avea o legătură cu divinitatea.

În căutarea unor repere religioase, tinerii europeni, văduviţi de cultura creştină prin secularizare, foarte uşor înlocuiesc Postul Paştilor cu Ramadanul şi Naşterea lui Iisus Hristos cu fuga lui Mahomed de la Mecca la Medina.

Bunătatea creştină, care a modelat civilizaţia europeană şi pe care contează cei care îşi urmăresc interesele, s-a cultivat atât de mult încât ne-a predispus la pieire sub agresivitatea beneficiarilor ei.

Nimeni nu spune „stop!”. Nimeni nu trage clopotul şi nu apasă butonul de alarmă! Nimeni nu are curaj să spună adevărul – de teamă să nu fie catalogat „anti” ceva, sau „anti” cineva, sau „pro” ceva. Ne-am interzis să fim orice, devenind proprii noştri duşmani. Culmea este că riscul eşecului nu vine de la altcineva ci, tocmai, de la noi înşine.

Vreau să spun un lucru: prostia nu e creştină, prostia nu face parte dintre principiile învăţăturilor evanghelice. Dragostea creştină înseamnă normalitate, înseamnă luciditate, înseamnă trezvie şi înseamnă acţiune în folosul adevărului şi al desăvârşirii.

A fi creştin nu înseamnă a renunţa  la principii şi a te lăsa călcat în picioare, nu înseamnă a închide bisericile şi a da jos icoanele de pe pereţi sau a înceta să mai tragi clopotele, pentru a cruţa sensibilităţile cuiva. Democraţia creştină, care a modelat spiritul european, nu înseamnă îngenuncherea majorităţii în faţa minoritarilor agresivi, care, în loc să respecte delicateţea şi înţelegerea celor mulţi, se cred îndreptăţiţi să îşi afişeze specificul lor, cu neruşinare.

Europa trebuie să redevină creştină. România trebuie să se regăsească pe sine. Credinţa în Dumnezeu trebuie să readucă echilibrul vieţii. Societatea umană are nevoie de principii sigure, de convieţuire, de principii care au girul şi autoritatea Creatorului. Mofturile şi pretenţiile particulare trebuie să fie acordate, simfonic, în notele esenţiale general-valabile.

Sunt situaţii în care omul, oricât de civilizat ar fi sau tocmai pentru că e civilizat, trebuie să spună „nu”, să spună „stop” sau să spună „până aici”!

Sunt principii care nu pot fi negociate sau cedate, chiar dacă valul globalizării vine ca un tăvălug care striveşte totul în calea lui.

Europa creştină trebuie să se comporte ca un corp unitar care îşi cunoaşte principiile, care îşi cunoaşte istoria şi care îşi cunoaşte interesele.

Trezirea trebuie să se facă devreme, până nu e prea târziu – dacă nu cumva deja e prea târziu!
 

Îl chem pe fiecare om, semen la meu, acolo, în micul său univers, în familia lui, în casa lui, între prietenii lui, să înceapă procesul revenirii la normalitate. Totul începe cu noi înşine!

Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului poate fi un motiv pentru un nou început. Putem cânta sau putem asculta colinde. Putem să mergem la biserică sau putem să cercetăm pe semenii aflaţi în nevoi. Putem reveni la tradiţiile creştine şi putem reveni la vetrele părinteşti. Ne putem vizita părinţii, iar dacă inima noastră se bucură, putem să trecem pe la mormintele străbunilor. Fiecare picătură care îşi trăieşte, cu smerenie, propria normalitate, contribuie la normalitatea oceanului. Schimbarea în bine şi revenirea la izvoare, poate începe cu noi înşine!

În tăcere, făcând ceea ce trebuie făcut, putem să arătăm mai marilor noştri că existăm! Putem să arătăm că, nu doar cei ce ies în stradă şi cer sugrumarea bisericii şi a valorilor, există ci existăm şi noi, cei tăcuţi, care iubim tradiţiile, iubim sărbătorile şi iubim normalitatea.

Dorim celor de alte credinţe şi celor cu alte orientări, să îşi sărbătorească propriile sărbători în pace şi în prosperitate, acasă la ei, lângă părinţii şi străbunii lor. Dorim fiecărui popor să se bucure de propriile valori şi mai ales de propriul pământ în care le sunt îngropaţi străbunii şi, cu bun simţ creştinesc, le spunem că şi noi avem dreptul la valorile noastre culturale, religioase şi istorice şi că avem dreptul la linişte şi pace în propria noastră casă.

Mă rog lui Dumnezeu să ne ajute să păstrăm moştenirea materială şi spirituală pe care am primit-o de la părinţii noştri, iar Atotputernicul să ne dea înţelepciunea de a chivernisi valorile vieţii pe care să le lăsăm, mai apoi, copiilor şi nepoţilor noştri.

Un colind de Crăciun, o întoarcere la izvoare, dar mai ales o Sfântă Liturghie în ziua Naşterii Domnului – nu pot fi decât benefice şi mântuitoare pentru fiecare dintre noi.
 

Atenţie, dară! Trezvie este cuvântul de ordine! Ochii în patru să privească – pentru că suntem pândiţi de pericole la care nici nu ne-am gândit! Prădătorul, insidios, este ascuns în propria noastră casă! Pericolul poate veni – şi chiar vine – din interior. În inima Europei a intrat – sau, mai degrabă, a fost adus – Calul Troian!!!
 

La mulţi ani tuturor, fraţii mei! Şi atenţie: ... linu-i lin doar dacă e lin... restul sunt poveşti, nu de Crăciun, ci de adormit copiii... sau, mai degrabă, de adormit conştiinţe... La mulţi ani!

Cu mult drag,
părintele Gheorghe Colţea,
Protopop de Bran-Zărneşti
Decembrie, 2015

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2015-12-20 Imprimare Download sus