Punct de vedere la Pulsul Geostrategic 204 - “Primăvara arabă” între deziluzii, speranţe şi extremism

“Primăvara arabă” între deziluzii, speranţe şi extremism
Corneliu PIVARIU

La 17 decembrie s-au împlinit cinci ani de la auto-incendierea micului comerciant tunisian Mohamed Bouazizi, în anul 2010, dată considerată ca fiind începutul “primăverii arabe”. Moartea acestuia a devenit un catalizator care a declanşat revolte în Orientul Mijlociu, frustrările acumulate în rândul unor largi categorii sociale, care s-au văzut excluse de la accesul la dezvoltare economică, mai ales în rândul celor aparţinând clasei de mijloc, dar şi tineretului, inclusiv cu studii superioare, precum şi politicile guvernamentale care nu au ţinut cont de situaţia reală a marii majorităţi a populaţiei, ducând la creşterea şomajului şi înrăutăţirea generală a situaţiei sociale a acesteia.

Deşi economiile ţărilor arabe au înregistrat creşteri înaintea declanşării acestor revolte, beneficiile acestor creşteri au fost distribuite în mod inegal şi discriminatoriu, tinerii educaţi neputând găsi locuri de muncă decente, iar clasa săracă şi cea mai mare parte a celei mijlocii consumându-şi energiile pentru a se menţine pe linia de minimă supravieţuire. Ţările care au înregistrat cele mai importante evenimente sunt (în ordine alfabetică): Bahrein, Egipt, Libia, Maroc, Oman şi Siria. La acestea se adaugă Irak-ul, unde consecinţele războiului din 2003 încă sunt puternic simţite, precum şi situaţia din Yemen.
 Iată, pe scurt, ce s-a sperat şi la ce s-a ajuns în aceste ţări:

Bahrein: protestele au început cerând un sistem mai democratic şi o egalitate corespunzătoare pentru minoritatea şiită, guvernată de o minoritate sunită. Deşi iniţial s-a acceptat un dialog naţional şi mai multă libertate de exprimare, poliţia a acţionat brutal asupra demonstranţilor, liderii opoziţiei au fost arestaţi şi au fost uitaţi de opinia internaţională. Detenţiile arbitrare şi tortura au continuat.

Egipt: s-a dorit înlăturarea regimului Mubarak, a corupţiei, monopolul acestuia asupra economiei şi controlul asupra societăţii, realizat prin brutalităţi ale poliţiei, tortură şi îngrădirea libertăţii de exprimare. Milioane tineri au cerut reforme economice şi noi locuri de muncă.

A fost ales un parlament şi guvern islamist, condus de Mohammed Morsi, protestele au continuat şi acesta a fost înlăturat, au urmat formarea unui nou guvern şi alegeri legislative, în care s-au regăsit mulţi din adepţii autoritarismului. Opoziţia a fost marginalizată, Fraţii Musulmani scoşi în afara legii, ţara este polarizată, iar tortura şi condamnările la moarte sunt prezente în viaţa cotidiană a ţării, în timp ce situaţie economică continuă să fie dificilă.

Libia: s-a dorit înlăturarea regimului condus de Moammar Gadhafi şi familiei sale, înlăturarea statului poliţienesc şi a corupţiei.

După înlăturarea lui Gadhafi, crearea unui guvern stabil a eşuat sub presiunea grupurilor islamiste. Triburile rivale şi numeroase grupări islamiste îşi dispută controlul diferitelor părţi ale ţării; dintr-un stat cu sistem dictatorial Libia a devenit un stat eşuat.

Maroc: s-a demonstrat pentru respectarea drepturilor omului şi încetarea restricţiilor politice, o reducere a prerogativelor regale asupra parlamentului şi guvernului.

O reformă constituţională a marcat obligaţia regelui de a nominaliza primul ministru din partea partidului care a câştigat alegerile parlamentare. Regele şi cei din jurul său deţin în continuare puterea decisivă, casa regală rămânând principalul acţionar atât în sectorul public cât şi în cel privat.

Oman: inspiraţi de protestele din Bahrein, manifestanţii au cerut majorarea salariilor, mai multe locuri de muncă, eliminarea corupţiei. Sultanul a schimbat guvernul, a majorat salariile, bursele pentru studenţi şi pensiile.

Întrunirile publice au fost limitate, pedepsele pentru demonstraţii nepermise au crescut, libertatea de exprimare poate fi pedepsită.

Siria: protestatarii au cerut reforme economice, politice şi sociale, plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad şi camarilei sale. Cel mai sângeros război civil din zona din acest secol, după cinci ani contabilizează peste 250.000 de morţi, circa 4 milioane refugiaţi în ţările vecine şi aproape 8 milioane de refugiaţi interni. Speranţa de viaţă a scăzut cu 20 de ani, la 55,7 ani, iar şomajul a crescut de la 15% la 58%.

A apărut Organizaţia Statul Islamic (Daesh), care controlează teritorii largi din Siria şi Irak, demonstrând încă odată dificultăţile cu care se confruntă Orientul Mijlociu, vacuumul care domină politicile regionale şi dificultăţile majore ale evoluţiilor către pace şi progres.

Viitorul (imediat cel puţin)… nu sună prea bine.

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2015-12-20 Imprimare Download sus