Punct de vedere la Pulsul Geostrategic 190 - 10 ani de la retragerea trupelor siriene din Liban

10 ani de la retragerea trupelor siriene din Liban
Corneliu PIVARIU

La 26 aprilie 2005, s-a încheiat retragerea totală a armatei siriene de pe întregul teritoriu al Libanului, inclusiv tuturor centrelor serviciilor de informaţii siriene deschise în această ţară. După mai bine de 29 de ani de ocupaţie, cei 30.000 de militari sirieni (exclusiv membrii serviciilor de informaţii), au părăsit teritoriul libanez în mai puţin de două luni.

Această retragere a fost posibilă în condiţiile când în Liban se desfăşura aşa numita “Revoluţie a Cedrului” şi la o intensă presiune regională şi internaţională pentru retragerea trupelor siriene - adevărate trupe de ocupaţie care s-au dedat la asasinate, tortură, distrugeri, furturi şi contrabandă, nenumărate acte de umilire a populaţiei libaneze. De asemenea, retragerea a fost grăbită de puternicul ecou care l-a avut asasinarea, la 14 februarie 2015, a fostului premier libanez Rafik Hariri (pe care am avut privilegiul să-l cunosc personal pe când era prim-ministru al Libanului).

La 27 aprilie 2005, în urma ultimelor maşini ale soldaţilor sirieni (ultima se pare că a fost cea care-l transporta pe şeful serviciilor de informaţii siriene în Liban - generalul Rustom Ghazale) locuitorii din zona punctului de frontieră Masnaa (principalul punct de frontieră libanez pe autostrada Beirut-Damasc) au spart căni de pământ (conform unei vechi superstiţii populare, ar fi împiedicat astfel un vizitator nedorit să revină) şi au avut loc numeroase manifestaţii de bucurie şi scandări de genul “Libertate, suveranitate, independenţă” şi “Siria afară!”. Generalul Ruston Ghazale a decedat la Damasc la 24 aprilie 2015, în condiţii care nu sunt pe deplin cunoscute public, după ce în 2012 fusese numit de Bashar al Assad şeful securităţii politice siriene. El a fost audiat şi în ancheta privind asasinarea fostului premier libanez Rafik Hariri, iar unele surse spun că nu era de acord cu rolul proeminent jucat de Hezbollah şi alţi luptători străini (mai ales iranieni) alături de Bashar al-Assad.

Azi, la zece ani de la retragerea trupelor siriene din Liban - Elveţia Orientului suportă presiunea celor peste un milion de refugiaţi sirieni, care şi-au părăsit ţara din cauza războiului civil care a intrat în al cincelea an, fără a se întrevede o încheiere pe termen scurt a acestuia.

În afara unor personalităţi internaţionale din SUA şi Franţa care au contribuit în mod deosebit la încheierea ocupaţiei siriene în Liban, trebuie menţionate şi importante personalităţi libaneze de primă mărime, cu rol important, dintre care menţionăm patriarhul maronit Nasrallah Sfeir (un patriot care a acţionat permanent pentru a păstra echilibrul confesional şi a menţiune unitatea naţională, căruia îi păstrez o caldă amintire de la primirea pe care mi-a acordat-o în 2010 la sediul din Blerke), Rafik Hariri, Walid Joumblat, generalul Michel Aoun, numeroase alte personalităţi libaneze care au contribuit la revolta populară din 14 martie 2005. Să mai menţionăm aici şi incapacitatea regimului Bashar al-Assad de a înţelege cursul evenimentelor şi al istoriei, care la cinci ani de la preluarea puterii a pierdut principala carte strategică moştenită de la tatăl său - Libanul, iar la alţi cinci ani după retragerea umilitoare din Liban, a provocat distrugerea politică şi materială a propriei sale ţări - Siria.

Aşa cum era de aşteptat, războiul civil din Siria a afectat şi situaţia politică din Liban, tributară sistemului politic organizat pe baze confesionale. Reamintim că preşedintele ţării trebuie să fie creştin- maronit, premierul musulman sunnit iar preşedintele parlamentului musulman şiit. Preşedintele ţării este ales de parlament pentru un mandat de şase ani, ultimul preşedinte, Michel Suleiman (25 mai 2008 - 25 mai 2014), care a fost şi zece ani (1998-2008) comandantul forţelor armate a părăsit palatul prezidenţial de la Baabda, fără a se reuşi alegerea unui succesor. Locul său este temporar deţinut de actualul premier, Tammam Salam (ceea ce s-a mai întâmplat în 1988 şi 2007, când premierii în funcţie, Selim Hoss şi Fouad Siniora au fost preşedinţi interimari). Ca urmare a 14 încercări nereuşite de alegere a unui preşedinte, la 5 noiembrie 2014, parlamentul a hotărât să-şi prelungească mandatul cu doi ani şi şapte luni, până în 2017 (ultimele alegeri parlamentare au avut loc la 7 iunie 2009).

Alegerile parlamentare libaneze, au la bază un sistem electoral confesional complicat, pe baza Pactului Naţional din 1943, cu amendamentele Acordului de la Taif din 1988 şi având la bază rezultatele ultimului recensământ din 1932. De atunci, guvernul libanez refuză - din motive politice - organizarea unui nou recensământ care ar putea bulversa scena politică libaneză. Influenţat mereu de evoluţiile politice din Orientul Mijlociu, Libanul rămâne un barometru sensibil al situaţiei din zonă, de care trebuie ţinut seama.

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2015-05-05 Imprimare Download sus