Punct de vedere la Pulsul Geostrategic 187 - Siria după patru ani de război civil

Siria după patru ani de război civil
Corneliu PIVARIU

La 15 martie 2015 s-au împlinit patru ani de la începerea revoltei populare siriene împotriva regimului dictatorial al lui Bashar Al-Assad, transformată treptat, cu un larg concurs internaţional, în război civil. Pulsul Geostrategic a urmărit evoluţia situaţiei din Siria, căreia, după realizarea unui Număr Special în 2008, i-a acordat spaţii suficiente aproape în fiecare număr, inclusiv suplimente, dedicate exclusiv evoluţiilor din această ţară. Încă din 2012, sursele noastre de la Damasc insistau asupra faptului că regimul Bashar al-Assad va supravieţui însă, cu toată credibilitatea pe care acestea o aveau şi bazându-ne (scuzată să ne fie lipsa de modestie) pe vasta noastră experienţă şi cunoaştere a zonei, am considerat aprecierile acestora ca  fiind exagerate. Iată însă că la 20 martie 2015, la patru ani şi cinci zile de la “primăvara arabă siriană” trebuie să le dăm dreptate, cel puţin până la această dată.

Însă peste ce ţară încă “domneşte” Bashar al-Assad, devenit - mai de curând - un nelipsit personaj intervievat de cele mai importante mijloace media internaţionale, fără însă a spune nimic interesant şi repetând aceeaşi placă, încât ne întrebăm ce se urmăreşte prin această insistenţă de a-i lua interviuri în care nu spune nimic?

La o populaţie de peste 23 milioane de locuitori în 2011, Siria mai are în prezent circa 17 milioane de locuitori - aceasta inclusiv refugiaţii. După ultimele date, de la începutul lunii martie, peste 220.000 de oameni au murit în conflict (din care 100.000 numai în 2014) şi peste un milion au fost răniţi. În ceea ce priveşte refugiaţii, numărul total al acestora a crescut an de an, de la aproape 6 milioane în martie 2013 la circa 12 milioane în ianuarie 2015 (25% din aceştia - aproape 4 milioane - fiind refugiaţi externi). În termeni de teritoriu regimul reprezentat de Bashar al-Assad mai controlează circa 50% din acesta (inclusiv capitala şi întreaga zonă de litoral), restul teritoriului fiind divizat sub controlul a numeroase grupări paramilitare, dintre care cele mai importante sunt Daesh (IS) - bazinul Eufratului în principal; forţele opoziţiei kurde - în trei enclave fără legătură între ele în zona de nord, la frontiera cu Irakul şi Turcia; frontul Al-Nusra - mici enclave mai ales în nord şi sud; forţele aşa-numite ale opoziţiei siriene, circa 15% din teritoriul în zonele din nord-vest, centru şi sudul ţării. În fapt, s-a ajuns la o “libanizare” a Siriei.

Această situaţia a dus la o dramatică degradare a situaţiei economice, regimul Assad rămânând aproape total fără resurse economice (a pierdut cea mai mare parte a resurselor de petrol, rutele comerciale spre Irak şi Turcia), fiind dependentă de sprijinul economic şi financiar din partea Iranului (printre altele, 3,6 miliarde dolari, o linie de credit) şi al Rusiei. Date finale pentru anul 2013 arată că inflaţia a fost de 59,1%; de la cursul de 47 lire siriene (SP)/1 dolar SUA, moneda siriană a ajuns la peste 200 SP în 2013 şi se menţine în jurul cifrei de 200 SP/1dolar SUA în prezent. Numai sectorul petrolier sirian a pierdut 27 miliarde dolari (40% din Produsul intern Brut de dinainte de 2011).

Structura sistemului de securitate sirian a cunoscut importante modificări în perioada războiului civil. Armata, constituită în marea ei majoritate din forţe puţin antrenate şi dotate cu tehnică învechită, precum şi forţele de securitate, au cunoscut un proces de trecere sub control treptat din partea Teheranului, prin Corpul Gardienilor Revoluţiei, nu numai ca urmare a sprijinului material şi financiar acordat, dar şi prin prezenţa unui important număr de membri ai forţelor Quds în Siria. Împreună cu forţele Hezbollahului libanez prezente în Siria, se poate spune că acestea conduc efortul de război în Siria. Slăbiciunea şi capacitatea limitată de acţiune a armatei şi forţelor de securitate siriene este dovedită şi de formarea unor grupări paramilitare aliate regimului, dintre care cea mai importantă este Shabiha (fantomele), miliţii care, de câţiva ani au început să stabilească propriile reguli în zonele controlate, instituind puncte de control şi un sistem proprie de colectare a taxelor.

Emblematic pentru situaţia din Siria este situaţia din oraşul Alep, unul din cele mai vechi oraşe locuite continuu în istoria omenirii, care de-a lungul existenţei sale milenare a trecut prin numeroase momente dificile, divizat acum în două zone - de vest controlat de regimul sirian şi estul- controlat de opoziţia armată, care este cel mai afectat de conflict. Aici mai au rămas doar circa 40.000 de locuitori, faţă de cei aproape un milion înainte de 2011, fără electricitate de la sistemul public şi fără apă curentă. Copacii din parcuri au fost tăiaţi pentru lemne de foc, ca şi mobilierul şcolar. Pe scurt, situaţia din oraş aminteşte de asediul Leningradului în al doilea război mondial.

Care va fi finalul acestui război civil este greu de prevăzut. Chiar dacă regimul Assad (despre care acum nu se mai spune “Assad trebuie să plece” ci “poate că Assad nu trebuie să plece imediat”) va reuşi să pacifice ţara, clamând “victoria”, acest stat va fi slab, cu puţine resurse, cu datorii externe foarte mari, cu o populaţie care va continua să fie tot mai nemulţumită de sacrificiile tot mai mari pentru menţinerea la putere a clicii reprezentate de Bashar al-Assad. Întreaga comunitate internaţională şi-a dovedit incapacitatea de a soluţiona criza siriană care, pe timp ce trece va crea consecinţe şi mai grave, cel puţin pentru evoluţia situaţiei din zonă.

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2015-03-20 Imprimare Download sus