Comentariu la Pulsul Geostrategic 186 - “ARDEREA DE TOT” A MUSULMANULUI MU’AZZ KASASIBEH. O ABORDARE DIN PERSPECTIVA DREPTULUI CANONIC ISLAMIC

“ARDEREA DE TOT” A MUSULMANULUI MU’AZZ  KASASIBEH.
O ABORDARE DIN PERSPECTIVA DREPTULUI CANONIC ISLAMIC
Ambasador prof. Dumitru CHICAN

În limba arabă, termenul Al-Furqān semnifică, în traducere literală, “despărţire”, “separare”, înţeleasă, în dogmatica şi teologia islamică, drept linie de demarcaţie între conceptul de “bine” ca atribut al pozitivismului transcendental încorporat şi întruchipat de mesajul coranic şi religia islamică fundamentată pe conţinutul acestuia, sinonim cu însuşi Cuvântul , cu Logosul creator şi, ipso facto, cu Coranul ca vector al acestui mesaj relevat, pe de o parte şi “răul” ca opus binelui şi asimilat, în consecinţă, cu “păcatul” şi cu tot ceea ce este extrinsec universului spiritual, ritualic, comportamental şi identitar musulman. Termenul , într-o folosire limitativă şi , oarecum, mercantilă, ţinând de un marketing sui-generis cât se poate de pământesc, a dat şi numele site-ului electronic al grupării teroriste şi criminale Statul Islamic din Irak şi Siria (ISIS) care a difuzat , la 2 februarie, pe reţeaua Twitter, filmuleţul de 22 de minute, titrat “Shifā’ Al-Sudūr” (tămăduirea , alinarea inimilor) în care este prezentată, într-o realizare regizorală şi de montaj de înalt profesionalism ( presa arabă a afirmat că “echipa tehnică” a fost constituită din doi “da’ishishti” de naţionalitate belgiană) atrocea moarte, prin arderea de viu,  a tânătului pilot iordanian Mu’azz Al-Kasasibeh, care, în urma prăbuşirii, la 24 decembrie, a  aparatului F-16 la manşa căruia s-a aflat într-o misiune de bombardament asupra unor tabere de antrenament şi depozite logistice ale ISIS din Siria, în cadrul participării Regatului Hashemit al Iordaniei la Coaliţia Internaţională iniţiată şi condusă de SUA împotriva acestei structuri terorist- jihadiste. Titlul filmului este inspirat din Coran şi sugerează că, invocata “alinare a inimilor” musulmane este o punere în practică a poruncii divine : “Ucideţi-I (pe duşmani), căci Allah îi pedepseşte pe ei cu mâinile voastre, dându-vă biruinţă şi alinând, astfel, inimile dreptcredicioşilor” (Coran, IX:14).Or, atacându-i pe musulmani, spune “legea Da’ish”, pilotul Al-Kasasibeh a devenit “duşman” al acestora, fiind pasibil de suportarea “pedepsei divine”. Sunt îndeajuns cunoscute avatarurile prizonieratului său în cunstodia fanaticilor ISIS, începând de la încercarea acestora de a-l folosi ca “monedă de schimb” pentru eliberarea teroriştilor irakieni Sajida Al-Rishawi şi Zyad Karbouli, deţinuţi şi condamnaţi la pedeapsa capitală pentru acte de teriorism executate în 2005 şi 2008, în contul grupării Al-Qaida din Irak, condusă de iordanianul Abu Musab Al-Zarqawi, în schimbul eliberării pilotului iordanian luat ostatic şi a doi prizonieri japonezi, Haruna Yukawa şi Kenji Goto. Guvernul iordanian a constituit, sub auspiciile nemijlocite ale regelui Abdallah II, o celulă de criză, anunţându-şi decizia de a accepta schimbul revendicat de gruparea teroristă, în pofida faptului că cei doi deţinuţi qaidişti aflaţi în custodia sa fuseseră condamnaţi pentru acte teroriste deosebi de grave : Sajida Rishawi, qaidistă şi soţie a unui alt terorist, considerat, la vremea respectivă, a fi fost “braţul drept” al lui Az-Zarqawi, pentru participarea la un quadruplu atentat sinucigaş cu centuri explozive (atentat în care ea scăpat cu viaţă din  cauza unei defecţiuni la mecanismul de detonare a centurii cu dinamită şi care a produs, la Amman, peste 60 de morţi şi cca. 90 de răniţi) şi Ziad Karbouli, autor al unui asasinat împotriva unui cetăţean iordanian inocent şi a unui atentat cu bombe, nereuşit.La negocieriile cu teroriştii ISIS, autorităţile l-au angrenat şi pe Issam Al-Barkawi, cu numele “de luptă” Abu Muhammad Al-Maqdisi, liderul şi ghidul ideologic suprem al salafismului iordanian şi, figură cunoscută a jihadismului din regiunea Orientului Mijlociu, aflat în detenţie, dar eliberat adh-hoc pentru a încerca, prin schimb de mesaje directe cu liderul ISIS, “califul” Abu Bakr Al-Baghdadi, recuperarea pilotului capturat şi a ostaticilor japonezi, în schimbul eliberării din detenţie a “surorii” Sajida Rishawi. Negocierile au eşuat (după unele surse ale serviciilor iordaniene, tactica ISIS s-a dovedit a fi o înşelătorie pentru obţinerea eliberării teroristei irakiene, în condiţiile în care pilotul Al-Kasasibeh fusese, deja executat prin arderea de viu, la puţin timp după capturarea sa), rezultatele fiind cunoscute: arderea de viu a ostaticului iordanian şi decapitarea celor doi prizonieri japonezi. În ripostă, autorităţile de la Amman i-au  executat prin spânzurare, chiar la câteva ore după prezentarea filmului cu martirajul pilotului iordanian, pe Sajida Rishawi şi pe Ziad Karbouli, în vreme ce aviaţia iordaniană a executat nu mai puţin de 32 raiduri de bombardament asupra unor locaţii ISIS aflate în Siria.

Reacţiile la această inedită formă de manifestare a bestialităţii ISIS nu s-au lăsat aşteptate nici în lumea arabo-islamică şi nici în afara acesteia. Actul a fost comparat, în mod supralicitat şi incorect, cu un nou holocaust (pornindu-se de la etimologia greacă a termenului , aflată în sintagma grecească holokauston (artdere de tot) şi  s-a afirmat – chiar prestigioşi jurnalişti arabofoni au facut-o – că  “de acum înainte, pentru apărătorii islamului va fi forte dificil să mai justifice nevinovăţia şi caracterul paşnic al acestei religii”, iar şeikul Ahmed El-Tayyeb, rectorul marii universităţi Al-Azhar din Cairo, cea mai înaltă autoritate în materie de jurisprudenţă islamică şi de interpretare şi exegeză a textelor fundamentale ale Islamului, a cerut, într-un  mesaj patetic ca asasinilor “să li se taie mâinile şi picioarele, să li se mutileze corpul şi să fie daţi morţii”, acesta fiind nimic altceva decât redarea unuia dintre versetele regăsite în textul coranic!

Obiectivitatea analitică impune constatarea că, privită în sine, arderea de viu a ostaticului iordanian, nu este un act inedit din perspectivă istorică. Asemenea acte- şi în “cantităţi” impresionante au constituit cutume ale dreptului pecuniar încă de la Inchiziţia Evului Mediu şi ele s-au continuat, din alte raţiuni şi în alte forme, până la masacrele cu napalm ale războiului din Vietnam, la genocidul iraţional şi barbar practicat de naziştii lui Hitler împotriva evreilor şi a altor victime de confesiuni şi naţionalităţi diferite şi până la utilizarea, împotriva populaţiei civile, a armei cu fosfor în “triunghiul sunnit” din Irak şi, cu deosebire, în oraşul Falluja, sau în teritoriul autonom palestinian Gaza.

Asasinatul produs de ISIS împotriva ostaticului iordanian se particularizează, însă, prin câteva elemente a căror evidenţiere succintă facilitează o mai exactă înţelegere şi judecare a naturii intime, a argumentelor şi a finalităţilor reale care constituie credo-ul şi “programul de acţiune” al organizaţiei teroriste a Statului Islamic din Irak şi Siria. Ele mai arată că terorismul practicat de Da’ish  şi, în general, terorismul contemporan de sorginte ideologică religioasă islamică  nu sunt decât o variantă, agrementată cu recursul la slogane şi tehnologii contemporane, a terorismului violent care a însângerat  aproape întreaga istorie medievală islamică. Aceste elemente mai dovedesc încă o dată, dacă mai era nevoie, că lectura literală şi netrecută prin sita criticii raţionale a textelor sacre, oricât de “mari” şi de “glorioase” ar fi acestea, îl poate transforma pe om în călău, căci un text “mare” înghesuit în spaţiul îngust al unei raţiuni deviante, devine el însuşi, în practică, un “text mic şi îngust”, producător de tragedii dintre cele mai devastatoare. Cruzimea cu care asasinii lui Mu’azz Al-Kassasibe au acţionat contravine în mod flagrant alegaţiilor teologale potrivit cărora Islamul este o religie a toleranţei şi demonstrează că omul islamic contemporan şi credinţa sa au nevoie nu numai de toleranţă – şi cu atât mai puţin de toleranţa verbală şi neurmată de fapte – ci şi, poate în primul rând, de înţelegerea şi acceptarea egalităţii, libertăţii şi alterităţii.

Un succint recurs la prevederile fundamentale ale dreptului canonic islamic evidenţiază aspecte mai puţin cunoscute sau care, cunoscute fiind, inclusiv prin calitatea lor de versete fixate în textul Cărţii fundamentale a religiei musulmane, sunt răstălmăcite, interpretate sau ignorate, astfel încât să nu se afecteze sau să fie afectate cât mai puţin, tiparele fabricate de exegeţii teologi care îşi asumă, în mod arbitrar, statutul de singuri depozitari ai adevărului universal şi transcendental.

În limbajul şi în teologia islamică , termenul shar’ se traduce ad-literam prin “drept divin”, sau prin “Lege divină”, fiind corespunzător, într-o exemplificare simplificată cu “Tablele Legii” arătate patriarhului Moise şi având, prin aceasta, caracter de imanenţă, infailibilitate, adică fiind suficient sie-şi şi impermeabil la răstălmăciri. Or, după încheierea mesajului profetic al lui Muhammad, acela de a transmite oamenilor conţinutul revelat al lui shar’, a fost nevoie, într-o societate ignorantă, nomadă şi puternic tradiţionalistă, de  un tafsīr, “explicare” şi o “interpretare” a Logosului revelat, sarcină asumată de teologi care, prin interpretările lor – influenţate, nu de puţine ori, de conjuncturile politice, materiale, de putere, de clan sau de dominaţie – au generat ceea ce astăzi este cunoscut drept “shari’a, adică un sistem de legi şi juridic, având ca punct de plecare acel shar’ şi diferit de la o regiune geografică la alta, de la o zonă de influenţă tribală la alta sau de la un “doctor teolog” la altul. Aşa se explică şi faptul, bunăoară, că fiecare dintre marii teorieticienii şi ideologi ai jihadismului actual, de la pakistanezul Al-Mawdoodi, la turcul Ibn Taymiya şi de de la sauditul  Mohammed Abdel Wahhab la  egiptenii Sayyed Qutb şi Hassan Al-Banna, au putut să-şi elaboreze propriile “sisteme” juridice şi propriile interpretări ale “Legii Divine”. Iar exemplul lor a fost şi este urmat de “practicanţii” contemporani ai acestor “Islamuri”, între care, nu pe ultimul loc, se situează Ossama Bin Laden şi Ayman Al-Zawahiri, Abu Musab Al-Zarqawi, Abubakar Shekau, liderul grupării nigeriene Boko Haram şi, în ultimul timp, “califul” Abu Bakr Al-Baghdadi din Siria şi Irak. Această deschidere a textelor fundamentale ale Islamului către “interpretare”  îl determina pe celebrul filosof, teolog, poet şi mistic sufit persan Jalāl Al-Dīn Ar-Rūmi (1207-1273) să compare Coranul cu “o funie pe care poţi urca până la ceruri sau poţi să cobori până în adâncul fântânilor”.

Din acest punct de vedere se pune întrebarea dacă, ideologia şi “shari’a” proprie fiecărei grupări sau reţele jihadist teroriste este apărută din simplele speculaţii tendenţioase ale autorilor lor sau au un suport iniţial în scrierile  sacre ale Islamului. Iar răspunsul nu poate fi, nici în asemenea situaţie, eleborat în termenii ecuaţiei “alb sau negru”. Căci dacă, în tradiţia despre profet poate fi întâlnită prohibiţia aplicată asupra uciderii prin foc  pentru motivul că “numai Allah este stăpânul focului” şi sentinţa potrivit căreia “sângele unui musulman nu poate fi vărsat decât în trei situaţii – omucidere, întreţinerea unui raport erotic ilicit şi trădarea Islamului prin apostazie” (cf. Tradiţia despre Profet, Al-Bukhari, LXXXIII:17) , în schimb, în textul coranic, această chestiune este privită dintr-o perspectivă opusă : “ Îi vom face (pe inamici) să sufere focul iadului şi ori de câte ori pielea lor va fi consumată de foc, le vom da o altă piele ca să guste din plin suferinţa “(Coran, IV:56), şi “Vestminte de foc vor fi croite pentru necredincioşi şi peste capetele lor vom vărsa apă clocotită, să le ardă pielea şi măruntaiele” (Coran,VIII:19-21) sau, în sfârşit, “ În inimile celor răi voi semăna suferinţa : tăiaţi-le gâtul, smulgeţi-le degetele şi braţele…” (Coran, VIII:12). Iar corolarul acestor prevederi punitive se regăseşte sintetizat în vechiul principiu al “pedepsei prin reciprocitate” (al-uqūba bi-l-musl”, care nu este altceva decât forma primordială şi inspiratoare a celebrului dicton “ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. De vreme ce, în raţionamentul ucigaşilor lui Al-Kasasibeh, acesta a provocat moarte şi suferinţă în rândul musulmanilor (filmul asasinării prezintă, ca argument, rămăşiţele unor case distruse împreună cu locuitorii lor, fără ca aceasta să fie cu necesitate un rezultat al raidului incriminat şi nici să reprezinte imagini cu autenticitate dovedită), rezultă că principiul în discuţie ar fi cu totul îndreptăţit. Ceea ce confirmă, însă, încă o dată, “libertinajul interpretativ” al textelor fundamentale, se regăseşte, în cazul Da’ish, în aceea că acestui “tratament reciproc” i se include şi o practică desprinsă din “învăţăturile” lui Ibn Taymiya, şi anume aceea denumită în arabă prin termenul al-muthla care, greu traductibil lingvistic, se materializează, practic, prin înjosirea , necinstirea şi batjocorirea celui condamnat, fie înainte de execuţie, fie a cadavrului său, prin decapitare, tăierea membrelor, a urechilor sau a nasului etc. În acest sens trebuie înţeles gestul asasinilor ca, după consumarea arderii, cuşca şi cadavrul  au fost acoperite cu resturile unei case distruse în “raidurile inamice” trecându-se, apoi, cu un buldozer peste acestea.

Păstrând semnificaţia şi diferenţele cauzale, se cuvine subliniat că, atât familia celui sacrificat, cât şi autorităţile iordaniene şi, în egală măsură, conducătorul religios al Universităţii Al-Azhar, au aplicat, sub impulsul, explicabil, al emotivităţii, acelaşi principiu al “tratamentului reciproc”, inspirat din ancestralele practici şi credinţe tribale şi religioase şi cunoscut sub numele de “tha’r wa intiqām”, traductibil prin “revoltă şi răzbunare”  veche practică a triburilor arabe nomade în relaţiile reciproce. Or  Da’ish nu este un trib ci o organizaţie teroristă aflată în afara Islamului şi căruia trebuie să I se răspundă nu prin recursul la cutume pe care Da’ish însuşi le practică, ci prin solidaritate şi ripostă pusă sub semnul luptei comune împotriva unui fenomen extrem de nociv atât pentru valorile umane, cât şi, în egală măsură, pentru însăşi religia musulmană, pentru stabilitatea şi normalitatea lumii arabo-islamice şi a comunităţii planetare, umane, în general.

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2015-03-04 Imprimare Download sus