Semnal la Pulsul Geostrategic 185 - Al doilea armistițiu de la Minsk recompensează agresiunea Rusiei, ipotechează viitorul Ucrainei

Al doilea armistițiu de la Minsk recompensează agresiunea Rusiei, ipotechează  viitorul Ucrainei
Vladimir SOCOR

Președintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande s-au impus, impreună, în fața Ucrainei pentru a semna un alt armistițiu cu forțele interpuse ale Rusiei care activează în estul Ucrainei (Kremlin.ru, Osce.org, February 12; vezi EDM, February 12).

Semnat la 12 februarie la Minsk, în Belarus, noul acord de armistițiu (Minsk Doi) vizând, pare-se, transpunerea în practică a acordurilor de armistițiu din 5 și din 19 septembrie 2014 (denumite, împreună, Minsk Unu), pe care partea rusă le-a ignorat din primul moment. Pretenția armistițiului Minsk Doi de a transpune în practică Minsk Unu este, totuși, înșelătoare. Clauzele militare și de securitate ale acordurilor Minsk Doi lasă Ucraina într-o poziție de și mai mare vulnerabilitate; în timp ce, clauzele politice amenință (mai direct decât Minsk Unu) să includă Rusia, prin interpușii ei, in procesele constituționale ale Ucrainei. Minsk Doi este are o atât de mare încărcătură politică încât nu mai poate fi descris drept un simplu acord de armistițiu.

Minsk Doi a fost însoțit de o declarație politică care, alături de semnătura președintelui Petro Poroshenko, le mai are și pe cele ale lui Putin, Merkel și Hollande prin care se anvizajează renegocierea Acordului de comerț liber dintre UE și Ucraina, transformând astfel acest proces bilateral, dintre UE și Ucraina, intr-unul trilateral, UE-Ucraina-Rusia, care  urmărește găsirea unor “soluții practice la chestiunile care privesc Rusia” (Kremlin.ru, Osce.org, February 12). Acest lucru implică opinia Rusiei și un posibil veto al acesteia, care afectează opțiunea europeană a Ucrainei.

Subterfugiul transpunerii în practică a acordurilor Minsk Unu a permis Rusiei să se impună facil, Berlinului să accepte (cu Parisul la remorcă) și Kievului să ingereze semnăturile liderilor  “republicilor populare” Donețk și Lugansk pe acordul Minsk Doi. Vladimir Zakharchenko și Igor Plotnitsky sunt semnatari ai acordurilor Minsk Doi alături de fostul președinte al Ucrainei, Leonid Kuchma, de ambasadorul rus Mikhail Zurabov și de diplomatul elvețian Heidi Tagliavini, în calitate de reprezentant al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), cel care raportează în prezent președinției sârbe a OSCE. Semnăturile lui Zakharchenko și Plotnitsky nu nu sunt puse încă sub titlul de “președinte”; dar, acordul Minsk Doi pregătește terenul pentru un proces continuu de legitimizare a  “Republicii Populare Donețk”-“Republicii Populare Lugansk” și a liderilor lor de facto.
Niciunde în acord  nu se recunoaște rolul Rusiei ca parte în conflict sau prezența armamentului și a personalului militar rusesc pe teritoriul Ucrainei.

Articolul 1 al boului acord prevede o “încetare imediată a focului […] începând cu ora 00:00 pe 15 februarie.” Cu toate acestea, există o contradicție flagrantă între o “începere imediată” și când  intră efectiv în vigoare—adică peste trei zile. Rusia are nevoie de acest termen pentru a permite interpușilor săi să ocupe calea ferată și nodul rutier de la Debaltseve. Avansul forțelor rusești în direcția Debaltseve era deja o încălcare a acordului Minsk Unu. Capturarea localității Debaltseve ar constitui o altă încălcare și nu o “implementare” a acelui armistițiu.

Conform Articolului 2, forțele ucrainene se vor retrage la distanțe specifice de actuala “linie a frontului,” în timp ce forțele “Donețk și Lugansk” se vor retrage de la linia frontului prevăzută în Minsk Unu la 19 septembrie 2014. Actuala linie de facto s-a materializat prin avansurile militare rusești (“Donețk-Lugansk”) și acapararea unor porțiuni de teritorii suplimentare tot prin încălcarea prevederilor acordului Minsk Unu, care nu au fost corectate de Minsk Doi. Forțele rusești și forțele interpuse acestora urmează să-și retragă armamentul greu din zonele recent capturate, dar nu se cere retragerea trupelor; astfel, acestea își mențin câștigurile teritoriale prin încălcarea acordului Minsk Unu, în loc de “implementarea acordului Minsk Unu.” Retragerea ucraineană de la această nouă linie plasează forțele ucrainene la distanțe mai mari de zonele aflate în dispută cum ar fi Debaltseve sau împrejiurimile localității Mariupol; astfel, aceste zone rămân la îndemâna (dispoziția) forțelor rusești și a celor interpuse acestora.

Articlolul 3 al noului acord însărcinează OSCE să monitorizeze și să verifice stadiul încetării focului și al retragerii trupelor (acestea urmează să fie finalizate în decurs de 14 zile, începând cu data de 16 februarie—așa cum s-a menționat mai sus). E de presupus ca OSCE să facă uz de “toate mijloacele tehnice necesare, incluzând sateliți, drone[UAV], sisteme radar etc.” Numai că OSCE dispune de foarte puține astfel de mijloace, nu are fonduri pentru a le achiziționa și nici personal calificat care să le opereze. Asupra puținelor drone ale OSCE s-a tras sau au fost interceptate de forțele rusești sau de cele interpuse acestora, iar personalului organizației i s-a negat accesul, fiind chiar cazuri de răpiri din rândurile acestui personal. OSCE poate acționa numai în cadrul unui  mandat care trebuie prenegociat tehnic cu Rusia până la cel mai mic detaliu. De fapt, monitorizarea și verificarea de către OSCE nu înseamnă decât o monitorizare și o verificare lipsite de credibilitate. Reprezintă, de fapt, o mână liberă acordată Rusiei, doar dacă Rusia nu va fi restricționată prin alte măsuri decât cele aflate la dispoziția OSCE.

Conform articolelor 4 și 12, începând cu prima zi care urmează retragerilor trupelor, guvernul ucrainean și autoritățile de la Donețk și Lugansk trebuie să “demareze un dialog cu privire la modalitățile de organizare a alegerilor locale în conformitate cu legislația ucraineană […] precum și cu privire la regimul viitor [sic] al anumitor zone din oblastele [provinciile] Donețk și Lugansk.” Se face referire la zonele aflate sub control rusesc (de fapt  “republicile populare” din Donețk și Lugansk), “definite de linia de [armistițiu], așa cum a fost ea fixată de memorandumul de la Minsk din septembrie 2014.” Legislația ucraineană invocată este legea electorală dar și “legea privind procedurile pentru autoadministrarea locală în anumite zone din provinciile Donețk și Lugansk” (respectiv zonele aflate sub control rusesc), adoptate de parlamentul ucrainean în septembrie 2014 (vezi EDM, September 19, 2014; September 23, 2014).

Mai mult, articolele 4 și 12 din acordurile Minsk Doi stipulează că modalitățile privind organizarea alegerilor locale care urmează a avea loc în zonele aflate sub control rusesc trebuie discutate și convenite de Kiev cu “reprezenții” Donețkului și Luganskului (respectiv Zakharchenko și Plotnitsky sau trimișii acestora). E de presupus că alegerile locale din Donețk-Lugansk vor fi “organizate în conformitate standardele OSCE și monitorizate de OSCE.”

Ce implică acestea: In primul rând, blocarea puterii de veto a interpușilor Rusiei în privința legislației unui stat democratic, așa cum este noua Ucraină. În al doilea rând, constituie decizia politică a Germaniei (cu Franța luată de căruță) de a da satisfacție Kremlinului în tentativa de a legitima autoritățile de la Donețk-Lugansk ca fiind alese în mod corect. Și, în al treilea rând, se anticipează că OSCE va binecuvânta astfel de “alegeri.” Într-o Notă-Adendum (în limba rusă: Primechanie), acele “anumite districte” controlate de Rusia își vor constitui propriile “detașamente ale poliției populare” (acceptul Ucrainei este de așteptat și implicit).

Toate acestea reprezintă o înșelare, de către Occident, a increderii Ucrainei din mai multe puncte de vedere. In primul rând, acordul Minsk Unu și legea ucraineană prevăzuseră acele “proceduri pentru autoadministrarea locală în anumite zone ale provinciilor Donețk și Lugansk,” cu condiția ca acestea să se abțină de la organizarea de alegeri “prezidențiale” și “parlamentare”. Dar, ele au organizat astfel de “alegeri” pe 2 noiembrie 2014, anulând, astfel, partea respectivă din acordul Minsk Unu. Din nou, în loc de a corecta acea situație (implementarea acordului Minsk Unu), acordul Minsk Doi ratifică incălcarea acordului Minsk Unu și marchează un pas suplimentar în direcția legitimării enclavelor controlate de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Mai mult, legea ucraineană privind “procedurile referitoare la autoadministrarea locală în anumite zone din provinciile Donețk and Lugansk” prevedea că oricare dintre unitățile locale de poliție va fi subordonată agențiilor ucrainene de aplicare a legilor. Minsk Doi invocă acum legea ucraineană, dar ignoră chiar partea respectivă a legii. Însuși Secretarul american de Stat John Kerry, cu ocazia vizitei sale la Kiev, din 5 februarie, (State.gov, February 5), a făcut un apel public către Ucraina să aplice legea respectivă, în pofida acțiunilor părții ruse care ar fi exonerat Ucraina de presupusa sa obligație.

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2015-02-20 Imprimare Download sus