Editorial la Pulsul Geostrategic 165 - Din nou despre necesitatea reformării ONU

Din nou despre necesitatea reformării ONU
Corneliu PIVARIU

O concluzie la care s-a ajuns de o lungă perioadă de timp, chiar înaintea încheierii Războiului Rece. Numai că, în viaţa internaţională, mai ales pe un subiect atât de complex şi adesea controversat, trecerea de la vorbă la faptă presupune, de cele mai multe ori, o lungă perioadă de timp.

Două din ultimele evenimente internaţionale importante readuc din nou în atenţie acest subiect. Este vorba despre situaţia din Ucraina, în care, aşa după cum era de aşteptat, chiar dacă Adunarea Generală ONU a adoptat la 27 martie 2014 o Rezoluţie prin care nu recunoaşte legalitatea referendumului din Crimeea din 16 martie, cu 100 voturi pentru, 11 voturi împotrivă şi 58 abţineri;  şi cere statelor membre “să se abţină de la orice acţiune sau înţelegere care poate fi interpretată ca recunoaştere a modificării statutului anterior”. Desigur, anterior, Consiliul de Securitate (CS) nu a reuşit să adopte nici o poziţie, ca urmare a implicării şi intereselor directe ale Rusiei. Cealaltă problemă internaţională este războiul civil din Siria, care a intrat deja în al patrulea an, fără ca în CS ONU să se ia vreo hotărâre care să pună capăt acestui conflict, care duce treptat la distrugerea unei ţări, numai ca urmare a ambiţiilor dictatoriale ale unei minorităţi care conduce ţara de aproape două generaţii.

Europa şi în mod special Uniunea Europeană (UE) poate juca un rol important în reformarea ONU, iar recentele evenimente demonstrează că importanţa Europei se menţine, în pofida “Marilor Apariţii” (China şi ţările BRIC) sau “Marea Cădere” - decizia (temporară) a preşedintelui Obama de a-şi reorienta prioritar politica pe zona Asia-Pacific, trecând Europa pe plan secund. Evenimentele din Ucraina tocmai demonstrează că parteneriatul transatlantic rămâne o valoare primordială azi, iar vizita preşedintelui chinez în Europa demonstrează din nou importanţa Europei pentru Asia.

Probabil din aceste poziţionări a tras învăţăminte şi preşedintele Putin, care sperăm că nu se închipuie stăpânul în devenire a “unei noi ordini mondiale” (aşa cum o parte din forţele politice ruse care îl sprijină o doresc), lume în care totuşi, reforma ONU trebuie să joace un rol important, nu numai pentru a preveni situaţii ca războiul civil din Siria şi anexarea unilaterală prin folosirea unui complex de mijloace politico-economice şi militare a Crimeei, dar şi pentru a aduce o nouă calitate vieţii politice internaţionale.

Conform unor analize recente, în ultimele şapte decenii ONU s-a concentrat mai mult pe apărarea drepturilor individuale şi mai puţin pe suveranitatea statelor, principiu care prevala în 1945 la constituirea organizaţiei.

Instituţia care are însă nevoie de cele mai importante reforme în ONU, este Consiliul de Securitate. O reformare a sa va duce în final la reformarea întregii organizaţii, având în vedere că este organismul desemnat să trateze cele mai importante probleme legate de pace şi intervenţie. Până acum CS a demonstrat că nu are puterea de a opri atrocităţile din Siria, aşa cum a fost şi cazul masacrului de la Srebrenica sau genocidul din Rwanda.

Probabil, cea mai bună soluţie pentru reformarea CS este aceea care reprezintă situaţia actuală şi de perspectivă a echilibrului de forţe pe plan mondial. Din 1945, numărul membrilor permanenţi ai CS a rămas acelaşi, deşi numărul statelor membre a crescut de la 51 la 193. În acelaşi timp, numărul membrilor nepermanenţi ai CS a crescut de la şase la zece. Propunerea de bază, pusă în discuţie încă din 2005, este aceea de a adăuga şase sau şapte membri permanenţi - Germania, Japonia, India, Brazilia şi Africa de Sud, împreună cu unul sau alte două state africane. În noiembrie 2010 preşedintele Obama a fost de acord cu un loc în CS pentru India, iar Marea Britanie a sprijinit ideea extinderii cu Germania, Japonia, India şi Brazilia, ca membri permanenţi.

Numai mărirea numărului de membri nu este însă suficientă, o problemă mai spinoasă fiind aceea a dreptului de veto şi a reformelor procedurale. În octombrie 2013, ministrul francez de externe Laurent Fabius a propus o modificare semnificativă, modificarea dreptului de veto atunci când este vorba de “crime în masă”. Această situaţie ar urma să fie determinată de Secretarul General la solicitarea a minim 50 state membre. “Responsabilitatea de a nu vota veto” (RN2V) are avantajul de a nu-i obliga pe actualii P5 să cedeze vreun drept actual în favoarea unor noi membri permanenţi sau nepermanenţi. O altă alternativă ar fi aceea de a fi necesare două veto-uri în loc de unul, ceea ce ar putea permite un mai bun echilibru al raporturilor de forţe în CS (idee avansată de SUA şi aliaţii săi occidentali).

Problema reală este ca reforma ONU trebuie să aibă în vedere nu numai realităţile prezente dar şi perspectivele reale, ea merită făcută pentru ca organizaţia să-şi aducă o mai bună contribuţie la evoluţiile vieţii politico-sociale şi economice internaţionale în deceniile viitoare. Alegerile din acest an din UE, cele care vor urma în SUA, precum şi alegerea unui nou secretar general al ONU în 2016, pot crea condiţii pentru o evoluţie pozitivă a ONU în viitor.

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2014-04-05 Imprimare Download sus