Punct de vedere la Pulsul Geostrategic 136 - Turcia - Iran - reconsiderări strategice

Turcia - Iran - reconsiderări strategice
Corneliu PIVARIU

Ultimele evoluţii din zona MENA şi mai ales situaţia din Siria, dar şi lupta pentru influenţă în Irak, au adus noi elemente în evoluţia relaţiilor strategice dintre Turcia şi Iran, doi jucători majori în Orientul Mijlociu. De fapt, cu unele excepţii, din perspectiva istorică, cele două ţări s-au considerat într-o permanentă competiţie. Aceasta nu a împiedicat ca frontiera dintre cele două ţări să rămână aproape identică cu cea stabilită în 1639; chiar dacă în 1961 ministrul turc de externe prezenta în parlament o situaţie din care rezulta că în Iran trăiesc circa 4-5 milioane de etnici turci.

Revoluţia islamică din 1979 în Iran, a complicat lucrurile, Republica Islamică Iran apărând ca o putere revizionistă şi care dorea mai ales să-şi exporte ideologia şi, deşi regimul de la Ankara a recunoscut noul regim iranian, a avut o atitudine precaută faţă de regimul molahilor de la Teheran. Mai mult apartenenţa Turciei la NATO, ceea ce pentru Iran reprezenta o importantă piedică politico-ideologică în dezvoltarea relaţiilor bilaterale. La aceasta se adaugă suspiciunile fiecărei părţi privind ajutorul acordat de cealaltă minorităţilor, azeră în Iran şi kurdă în Turcia.

Venirea la putere în Turcia a Partidului Dreptăţii şi Justiţiei (AKP), a deschis posibilitatea unei noi evoluţii a relaţiilor dintre cele două ţări, atât ca urmare a noii politici externe promovată de guvernul turc (“zero probleme cu vecinii”), cât şi a orientării islamiste a AKP. Războiul din Irak din 2003, atacul israelian in Gaza din decembrie 2008-ianuarie 2009, cât şi problema flotilei atacate de Israel în 2010, au fost elemente care au dus la creşterea popularităţii regimului Erdogan în rândul ţărilor arabe, lăsând în acelaşi timp impresia unei posibile mai mari apropieri între Ankara şi Teheran. La acesta se adaugă şi dezvoltarea relaţiilor comerciale dintre cele două ţări, în cadrul politicii generale a AKP de încurajare a schimburilor comerciale pe toate pieţele. Astfel, între 2000-2011 asistăm la o dezvoltare impetuoasă a relaţiilor comerciale dintre Turcia şi Iran, pornite în 2000 de la un nivel mult sub posibilităţile ambelor ţări (circa 1,5 miliarde $) în total, la circa 16 miliarde $ în anul 2011. În toată această perioadă se menţine însă un important ecart în favoarea Iranului. În 2011 exporturile iraniene în Turcia se cifrau la circa 12,2 miliarde $, în timp ce Ankara ajungea abia la circa 3,8 miliarde $. Această debalansare este datorată în principal exportului de petrol şi gaze din Iran (circa 40% din necesarul Turciei). Abia în 2012 presiunile SUA privind aplicarea sancţiunilor economico-financiare au avut efecte în reducerea importurilor de petrol din Iran. Nu în ultimă instanţă, Ankara a oferit sprijin regimului iranian în cel puţin două probleme importante: recunoaşterea realegerii preşedintelui Ahmadinejad în 2009 (fiind printre primele ţări care au făcut acest gest, împreună cu Rusia şi Venezuela), precum şi poziţia privind componenta paşnică a programului nuclear iranian, susţinută de Erdogan, referindu-se în replică la “cea mai mare problemă nucleară regională” considerată a fi arsenalul nuclear nedeclarat al Israelului.

De departe însă, cea mai mare confruntare strategică între Turcia şi Iran are loc în Siria. Regimul Bashar al-Assad, care se apropie de marcarea împlinirii a doi ani de război civil, este cel mai important aliat fidel al Teheranului în Orientul Mijlociu, însă fiecare zi ce trece îi apropie sfârşitul, aşa cum o demonstrează ultimele evenimente. Odată cu înlăturarea regimului Assad  Iranul îşi vede periclitată influenţa construită timp de decenii în zonă, inclusiv în ceea ce priveşte relaţiile cu Hezbollahul libanez, cât şi cu Hamasul palestinian. Pentru Turcia, situaţia din Siria reprezintă o mare provocare, pe care a reuşit până în prezent să o gestioneze corespunzător, inclusiv prin faptul că a refuzat să se implice decisiv într-o acţiune militară. Credem că în cooperare cu Arabia Saudită, Qatar, Iordania şi chiar Egiptul (confruntat cu numeroase probleme interne), dar şi cu Uniunea Europeană - care probabil va juca un rol important în perioada de reconstrucţie politico-eoconomică post- Assad, Turcia va reuşi să-şi asigure un rol privilegiat în Siria, întărindu-şi astfel poziţia în lumea arabă.

După “pierderea” Siriei, Iranul va încerca să-şi sporească influenţa în Irak (unde situaţia se poate complica şi datorită sănătăţii preşedintelui Talal Jalabani), iar Turcia va rămâne principalul element de contracarare a acestor tendinţe iraniene, iar aici va beneficia cel puţin de sprijinul Arabiei Saudite.

Indiferent de evoluţiile viitoare, este puţin probabil ca în viitorii ani să asistăm la un conflict militar între Turcia şi Iran. Aceasta însă nu exclude continuarea confruntării dintre Ankara şi Teheran în afara teritoriilor lor naţionale, inclusiv prin actori nestatali, grupări paramilitare şi alte mijloace neconvenţionale.

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2013-01-05 Imprimare Download sus