Supliment la Pulsul Geostrategic nr. 84 - Conferinţa internaţională IISS 2010

Conferinţa internaţională IISS 2010

Conferinţa anuală a Institutului Internaţional de Studii Strategice s-a desfăşurat la Geneva în 10-12 septembrie 2010, iar tema principală a fost „Administrarea Securităţii Globale şi Distribuirea Puterii Emergente”. Anul acesta, analiza strategiei globale a subliniat faptul că unele puteri recunoscute dau semne de relativ declin, în timp ce puterile emergente caută să dobândească un rol mai important pe scena mondială. În timpul acestor transferuri de putere relativă, este nevoie de o discuţie despre administrarea şi coerenţa sistemului internaţional de securitate. Într-o perioadă cu multe ameninţări transnaţionale, e nevoie de alinierea multor puteri şi a altor actori implicaţi în elaborarea de strategii şi găsirea de soluţii. Vorbitorii, specialiştii şi participanţii la conferinţa IISS au abordat din mai multe perspective aceste importante chestiuni de securitate care se întrepătrund.

Cuvântul de deschidere adresat de Dr. Henry Kissinger

„Multe chestiuni depind de felul în care relaţionează America şi China (...) Ele pot fi în competiţie sau în rivalitate, se pot angaja în măsuri de descurajare reciprocă sau pot avea o cooperare pe fundamente încă neinventate până la acest moment (...) Eu am impresia că unele din discuţiile care au avut loc la Beijing în cursul acestei săptămâni între delegaţia americană şi liderii chinezi arată că ambele părţi conştientizează că în actuala perioadă de criză globală nu ne putem permite să ne angajăm în aranjamente conflictuale, ci avem nevoie de un efort comun semnificativ pentru a găsi o serie de soluţii pentru cooperare.”


Dr. Henry Kissinger: "Centrul de greutate al afacerilor internaţionale s-a mutat din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific şi cel Indian”


Kissinger consideră că America şi China sunt nevoite să coopereze, fiindcă sunt dependente una de cealaltă. Cu toate acestea, efortul de cooperare nu exclude eventuale tensiuni între cele două superputeri.
Proliferarea nucleară este o altă chestiune importantă de securitate. Dr. Kissinger a comentat cum că:
„Dacă în prezent Coreea şi Iranul sunt cele mai importante ameninţări nucleare, vecinii acestor ţări au mai un interes politic şi geostrategic major: cu siguranţă vor susţine stoparea proliferării nucleare. ... [...]

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2010-10-05 Imprimare Download sus