Transnistria: „Înghețarea”, un rău mai mic (Partea a II-a)

 

Una din aceste teorii face referire la conținutul soluției. Aceasta precizează că soluția („statutul special”) trebuie negociată și implementată cu un regim la Tiraspol care este instalat de Rusia și loial Moscovei. În acest fel, ar fi menținute rolul geopolitic actual și sistemul socio-politic din Transnistria așa cum sunt descrise de Tiraspol: un avanpost al Federației Ruse și o platformă de asimilare politică și culturală a unei populații din afara acestui stat în lumea rusă. Diplomația occidentală nu s-a gândit deloc că schimbarea regimului politic transnistrean ar trebui să reprezinte o condiție pentru orice solutie. În schimb, în virtutea inerției, conceptul „pașilor mici” a evoluat către îndeplinirea obiectivului cunoscut ca „statutul special”. Dacă ar fi acționat pe cont propriu, Federația Rusă nu ar fi reușit, singură, să își impună punctul de vedere așa cum a făcut-o în cazul acestor negocieri. Indiferența manifestată de Occident sau, începând cu anul 2016, consimțământul acestuia au creat terenul propice pentru aceste evoluții, permițând Moscovei să facă parte din formatul 5+2. Evenimentele se îndreaptă către obținerea treptată a suveranității Transnistriei și către pierderea acesteia de către Republica Moldova. (EDM 20, 26 septembrie 2018)

Cu toate acestea, noul premier al Republicii Moldova, Maia Sandu, a solicitat condiționarea negocierilor de schimbări interne în Transnistria. Combaterea corupției și contrabandei transnistrene trebuie să reprezinte o prioritate, iar un eșec ar însemna dispariția politicii „pașilor mici” pentru o soluție politică, a precizat Sandu membrilor unui grup larg de ambasadori implicați în negocieri. Chiar și Președintele Igor Dodon, care anterior își dorea accelerarea negocierilor cu Tiraspolul, a sugerat grupului de diplomați să se concentreze mai întâi asupra „drepturilor omului și procesului democratic din Transnistria” și ulterior asupra negocierilor de ordin politic. (Moldpres, 12 iulie 2019, EDM, 17 iulie 2019). Temporizarea și reanalizarea procesului de negociere și adaptarea acestuia la schimbările interne din Transnistria este o noțiune care prinde contur la Chișinău, odată cu schimbarea regimului.

O altă teorie occidentală se referă la procesul de soluționare atât din perspectivă formală, cât și, mai ales, informală. Conform teoriei, liderul informal al Republicii Moldova, Vladimir Plahotniuc și președintele, Igor Dodon, urmau să livreze „progrese” în negocieri prin eforturi paralele. Și această teorie a fost demontată, în ambele cazuri, după schimbarea recentă a regimului de la Chișinău. Plahotniuc a obținut progrese în politica „pașilor mici” în perioada 2017-2018, servindu-se atât de puterea pe care o deținea pe plan intern, cât și de relația directă cu omologul său separatist, Victor Gușan, liderul „oligarh” informal din Transnistria. Plahotniuc a fost îndepărtat, însă, de la putere, in iunie 2019. 

La rândul său, lui Dodon i-au fost zădărnicite eforturile de negociere cu liderul oficial al Transnistriei, Vadim Krasnoselski, în vederea identificării unei soluții mai rapide. Mulțumit de politica „pașilor mici”, Kremlinul a refuzat să îl impulsioneze pe Krasnoselski să negocieze cu Dodon. În schimb, Moscova dorește ca autoritățile de la Tiraspol să negocieze direct cu diplomații occidentali. Iar acest lucru a funcționat bine pentru Tiraspol, până la acest moment.

Conducerea tripartită a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (președinția rotativă a Slovaciei, conducerea germană a misiunii de la Chișinău și Reprezentantul Special italian) fara îndoială a elaborat, pentru 2019, un plan bazat pe teoriile familiare de mai sus. Însă Plahotniuc nu mai este; Dodon este profund deranjat de preferința Moscovei pentru negocieri directe între autoritățile de la Tiraspol și diplomații occidentali, prin aceasta subminându-se autoritatea Chișinăului și privându-l pe Dodon de atuul său - imaginea de reintegrator al Republicii Moldova. Acest aspect explică de ce Dodon a precizat în fața diplomaților occidentali că este nevoie de schimbare   politică în Transnistria. (vezi mai sus)

O a treia teorie occidentală, invalidată de schimbarea regimului politic al Republicii Moldova, se referă la baza politică internă de negociere a unei soluții pentru conflictul transnistrean. Teoria susținea că era cel puțin de dorit, poate chiar necesar, ca Plahotniuc și Dodon să ajungă la o înțelegere cu privire la problematică. Au intervenit trei schimbări, însă: a) căderea lui Plahotniuc, b) renunțarea de către Dodon la obiectivul  federalizării și la abordarea sa privind negocierile (EDM, 18 iulie 2019) și c) punerea sub semnul întrebării a politicii „pașilor mici” de către blocul „ACUM” și de către coaliția aflată la guvernare.

Aceste evoluții recente au schimbat considerabil premisele unui consens politic la Chișinău referitor la soluționarea conflictului din Transnistria.

Singurul consens al coaliției de guvernare bicefală a Republicii Moldova este legat de faptul că o accelerare a negocierilor internaționale (în formatul 5+2) ar putea destrăma coaliția definitiv. Ambele părți preferă să amâne acest deznodământ cât mai mult posibil. Ambele consideră cooperarea pe probleme interne urgente mai importantă decât adresarea unor chestiuni „geopolitice” cu potențial de divizare.

Cele două componente ale coaliției vor influența în egală măsură poziția Chișinăului față de aceste negocieri; și nu vor ajunge, automat, la confruntări între ele. Negociatorul șef, vice-premierul Vasile Șova, care este apropiat lui Dodon, a gestionat dosarul Transnistria într-un fel sau altul, din 1991 (noi.md, 1 iulie 2019), fiind personificarea memoriei birocratice instituționale a Chișinăului pe această problematică. Șova nu este un strateg, ci un executant meticulos al instrucțiunilor președintelui moldovean.

Din partea ACUM există câțiva deputați, în primul rând Oazu Nantoi și Igor Munteanu, care sunt experți pe chestiunea conflictului transnistrean, atât din perspectiva societății civile pro-Occidentale cât și din perspectiva de parlamentari. Sunt renumiți pentru faptul că au rezistat influențelor politicilor de „federalizare”, a „statutului special” și a „pașilor mici” și pentru faptul că au propus concepte alternative de soluționare a conflictului. Acestea includ transformarea politică și demilitarizarea Transnistriei, ca premisă a oricărei soluționări a conflictului, dar și respingerea conceptului inacceptabil al „liniilor roșii” dintr-o soluție de inspirație externă pentru conflict.

Aceste două centre de influență probabil se vor contrabalansa reciproc în cadrul coaliției de guvernare. Un astfel de echilibru – și, probabil, consultările informale dintre acestea – ar trebui să evite cele două pericole care le așteaptă: menținerea cursului politicii „pașilor mici” (obținerea suveranității Transnistriei și pierderea suveranității Republicii Moldova) și destrămarea coaliției din cauza acestei probleme.

 

 1. Vladimir Socor este membru al Fundației „Jamestown”, corespondent al publicației acestei fundații, „Eurasia Daily Monitor” (1995-prezent), unde scrie articole zilnic. Este expert pe zona fostei URSS, Europa de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală. Abordează problematici legate de politicile Occidentală și cea a Federației Ruse, cu accent pe resurse energetice, securitate regională, politica externă a Federației Ruse, conflicte secesioniste și politici și programe NATO. Vladimir Socor participă, în calitate de vorbitor, la numeroase conferințe în SUA și Europa, precum și ca profesor invitat în cadrul Colegiului NATO și Universității Harvard – Programul Național de Securitate și Programul Marea Neagră. Contribuie cu articole pentru volume de analiză. A fost analist în cadrul Radio Europa Liberă și Institutul de cercetare a Radio Liberty (1983-1994). Este născut în România, deține cetățenie SUA și locuiește la Munchen (Germania).

 2. Articolul a fost publicat de către „Eurasia Daily Monitor”, Volumul 16, Numărul 104, 22 iulie 2019

înapoi Publicat în 2019-07-24 Imprimare sus