Transnistria: „Înghețarea”, răul cel mai mic

 

Transnistria: „Înghețarea”, răul cel mai mic (Partea I)

                                                                                                    Vladimir SOCOR1

 

Ambasadori din partea Federației Ruse, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Statelor Unite și Uniunii Europene, mediatorii și observatorii negocierilor de soluționare a conflictului din Transnistria s-au întrunit, pe 12 iulie 2019, la Chișinău și Tiraspol, pentru o serie de discuții. Acest grup de lucru încearcă să promoveze reluarea negocierilor după schimbarea de luna trecută a regimului politic din Republica Moldova. Scopurile declarate ale negocierilor sunt: a) „pași mici” către reînnoirea prerogativelor transnistrene, care să ofere regiunii; b) un „statut special în Republica Moldova”. (osce.org, 12 iulie 2019)

Evoluția de la conceptul „pașilor mici” la cel de „statut special” reprezintă un pericol pentru Republica Moldova și un motiv de îngrijorare pentru vecinul Ucraina. Dincolo de „izul” rusesc al întregului proces (care ar fi trebuit invalidat de la început), orice accelerare a negocierilor ar putea destrăma coaliția de guvernare a Republicii Moldova, formată din două părți –pro-occidentală și pro-rusă – care s-a instaurat luna trecută. Chiar și președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cu toate legăturile sale cu Federația Rusă, a declarat că problema transnistreană poate cauza rupturi și trebuie tratată cu precauție, sau chiar suspendată pentru moment, ca să nu ducă la răsturnarea coaliției aflate la guvernare. (IPN, 28 iunie 2019).

Având în vedere faptul că Federația Rusă este unul din arhitecții originali ai procesului de negociere – alături de unele cancelarii occidentale – (coalizate din anumite considerente), prezența sa reprezintă un risc la adresa stabilității interne a Republicii Moldova, iar o „înghețare” a acestui proces ar fi „un rău mai mic” față de continuarea negocierilor în forma lor actuală. (vezi Partea a II-a).

Conceptele „pași mici” și „statut special” sunt teoretice, însă sunt abordate într-o manieră practică din 2016, din timpul mandatelor ministrului german de externe, Frank-Walter Steinmeier și cel al președintelui SUA, Barak Obama. Ambii se aflau în ultimul an de mandat și sperau să lase o oarecare moștenire; au considerat, astfel, că există șanse de soluționare a „Conflictul Transnistrean” printr-un acord încheiat cu Federația Rusă, eventual ca această soluție să devină un exemplu de „statut special” cu acordul Rusiei în regiunea Donbas din Ucraina. Acest lucru cerea ca „problema transnistreană” să fie etichetată drept o problemă internă a Republicii Moldova, nu un conflict interstatal Rusia-Moldova, cu Federația Rusă ca „mediator”, nu agresor. Punctele slabe ale acestor teorii rămân ne-examinate și continuă să reprezinte inspire negocierile, în detrimentul direct al Republicii Moldova și, posibil, al Ucrainei.

„Conflictul din Transnistria” reprezintă un caz unic de consens diplomatic între Federația Rusă și Occident (Europa și SUA), în care nu au existat diferențe de abordare și care contrastează cu alte „conflicte înghețate”.

Germania nu este unul dintre „observatorii și mediatorii” acestui conflict, dar a obținut un rol important când a preluat misiunea OSCE de la Chișinău, în 2018, care gestionează procesul de negociere și are prioritate față de SUA și Uniunea Europeană, care nu sunt decât simpli observatori. În 2018 Italia a deținut președinția rotativă a OSCE, desemnându-l ca reprezentant special pentru Republica Moldova pe Franco Frattini, politician cu orientări pro-ruse. Acesta a fost redesemnat, în mod gratuit (și prin abatere de la cutumă), în 2018, când Slovacia a preluat președinția organizației. Fostele guverne ale Republicii Moldova și cel mai recent acela aflat sub influența lui Vladimir Plahotniuc au acceptat tacit politicile „pași mici” și „statut special” în referitoare la Transnistria.

În timp ce unii diplomați ruși și occidentali par interesați de procesul tehnic al parcursului implementării politicilor menționate mai sus, autoritățile bicefale ale Republicii Moldova care au venit la putere luna trecută adoptă o atitudine rezervată. Blocul „ACUM” nu este de acord cu structura negocierilor, iar președintele Igor Dodon este precaut și încearcă să câștige timp în loc să se grăbească la negocieri de ordin politic.

Noul Prim ministru al Republicii Moldova, Maia Sandu (Blocul „ACUM”), a surprins grupul de lucru, contestând direct unele principii pe care se bazează negocierile: obiectivul politic, direcția în care se îndreaptă „pașii mici” și impunitățile tacite acordate crimei organizate transnistrene. (Moldpres, 12 iulie 2019).

„Sunt mai multe întrebări la care trebuie să oferim răspuns cetăţenilor”, a spus Maia Sandu ambasadorilor. „Care este scopul negocierilor privind reglementarea transnistreană? Pe de o parte, scopul formatului „5+2” este reglementarea politică a conflictului pe baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Pe de altă parte, Tiraspolul pledează în continuare pentru independenţă. Care este totuşi staţia terminus a negocierilor în acest format, stabilit pentru a asigura reintegrarea teritorială a Republicii Moldova, când există aceste două obiective care se exclud reciproc? Căruia din aceste două obiective servește politica pașilor mici? În toți acești ani, Chișinăul a fost deschis față de Tiraspol: ultimul a fost acceptat ca parte în procesul de negocieri, locuitorilor din stânga Nistrului le-a fost asigurată libera circulație, inclusiv la traversarea frontierei de stat, oamenii au beneficiat de mai multe proiecte, iar regiunea transnistreană a beneficiat de aceleași zone de comerț liber ca malul drept. Cu toate acestea, nu suntem mai aproape de soluția politică. […] Lupta împotriva corupţiei şi a contrabandei în regiunea transnistreană trebuie să fie o prioritate. […] Atât timp cât regiunea transnistreană va fi o sursă majoră de îmbogăţire pe cale ilegală pentru anumite persoane, nu va exista progres real în identificarea unei soluţii politice.” (Moldpres, 13 iulie 2019).

Răspunzând în numele grupului de lucru, șeful misiunii OSCE în Republica Moldova, diplomatul german Claus Neukirch, nu a făcut referire la aspectele semnalate de premierul moldovean. Acesta doar a reafirmat că, într-adevăr, scopul principal al negocierilor este avansarea, cu pași mici, către un statut special pentru regiunea transnistreană (Moldpres, 12 iulie 2019).

Aceast joc de cuvinte reflectă: a) senioritatea de facto a OSCE față simplii „observatori” SUA și UE, în acest proces de negociere; b) influența insurmontabilă a Federației Ruse asupra OSCE și c) faptul că Germania ia în calcul o posibilă adaptare la Federația Rusă în Republica Moldova, după tentativele eșuate ale autorităților de la Berlin (2014-2017) de promovare a statutului special pentru regiunea Donbas redactat de Rusia.

Grupul de lucru a avut o întâlnire și cu președintele Igor Dodon și cu Vice-prim ministrul pentru Reintegrare, Vasile Șova, la Chișinău. Chiar și Dodon a manifestat rețineri temeinice, chiar daca indirecte, referitor la reluarea imediată a negocierilor pe care OSCE, Moscova și Tiraspol sunt atât de dornice să le lanseze la acest moment. În schimb, Dodon a sugerat amânarea negocierilor politice până anul viitor și adpotarea unui nou set de trei priorități: „democratizarea regiunii transnistrene, asigurarea liberei circulații a oamenilor, mărfurilor și serviciilor pe întreg teritoriul Republicii Moldova și restabilirea unui spațiu comercial-economic unic în întreaga Moldovă.” (Moldpres, 12 iulie 2019).

Fără să elimine conceptul „pașilor mici”, acest set nou de priorități reflectă reticența lui Igor Dodon de a grăbi negocierile (după cum este menționat mai sus). Ceea ce Dodon a dat în mod explicit la o parte este proiectul său favorit tereferitor la „federalizare”. (vezi Partea a II-a)

   1. Vladimir Socor este membru al Fundației „Jamestown”, corespondent al publicației acestei fundații, „Eurasia Daily Monitor” (1995-prezent), unde scrie articole zilnic. Este expert pe zona fostei URSS, Europa de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală. Abordează problematici legate de politicile Occidentală și cea a Federației Ruse, cu accent pe resurse energetice, securitate regională, politica externă a Federației Ruse, conflicte secesioniste și politici și programe NATO. Vladimir Socor participă, în calitate de vorbitor, la numeroase conferințe în SUA și Europa, precum și ca profesor invitat în cadrul Colegiului NATO și Universității Harvard – Programul Național de Securitate și Programul Marea Neagră. Contribuie cu articole pentru volume de analiză. A fost analist în cadrul Radio Europa Liberă și Institutul de cercetare a Radio Liberty (1983-1994). Este născut în România, deține cetățenie SUA și locuiește la Munchen (Germania).

2. Articolul a fost publicat de către „Eurasia Daily Monitor”, Volumul 16, Numărul 102, 17 iulie 2019

înapoi Publicat în 2019-07-22 Imprimare sus