Riposte asimetrice la amenințările hibride ale Federației Rus [...]" />

Riposte asimetrice la amenințările hibride ale Federației Ruse Riposte asimetrice la amenințările hibride ale Federației Ruse

 

Riposte asimetrice la amenințările hibride ale Federației Ruse  

Volodymyr HAVRYLOV

General Maior (ret), fost atașat al apărării al Ucrainei în SUA, Marea  Britanie  și România

 

Federația Rusă continuă să acționeze agresiv față de orice încercare a Occidentului de a opri agresiunea hibridă din Ucraina și de a înapoia Crimeea.

În același timp, și în opoziție cu măsurile luate de Uniunea Sovietică împotriva Occidentului în timpul Războiului Rece, acțiunile curente Federației Ruse urmează modelul KGB (actualul FSB):

1.  Șantaj: amenințări privind utilizarea forțelor armate și a arsenalului nuclear, organizarea și desfășurarea de exerciții militare ad hoc, presiuni privind resursele energetice (gaz și petrol);

2.  Activități subversive: implicare în politica internă europeană sau în cea a SUA, stimularea corupției, eliminarea fizică a adversarilor;

3.  Provocare: angajarea SUA și a statelor europene în conflictele regionale din Orientul Mijlociu și Africa și agravarea problemelor legate de migrație în Europa;

4.  Dezinformare și propagandă.

Serviciile speciale rusești exploatează slăbiciunile societăților democratice deschise și limitează accesul străinilor la informații, activități și servicii, în interiorul Federației Ruse. Regimul totalitar al lui Vladimir PUTIN are și el aportul său.

În schimb, Occidentul luptă împotriva amenințărilor Federației Ruse utilizând metode clasice:

1.  Intimidare militară: întărirea capacității NATO, Inițiativa de Reasigurare (curent de Descurajare) Europeană, Forța Rotațională de la Marea Neagră, planul de măsuri pentru consolidarea capacităților NATO din zona Mării Negre etc.;

2. Sancțiuni: economice, financiare și individuale;

3.  Reducerea dependenței de resurse energetice de proveniență rusească: diversificarea furnizorilor de gaz, politica energetică a UE etc;

4.  Măsuri contrainformative.

În mod paradoxal, strategiile UE și NATO sunt pe placul Moscovei.

Istoria a „educat” Federația Rusă cu privire la strategia de luptă împotriva Occidentului. Mai mult, liderii de azi ai Federației Ruse au nevoie de amenințări externe pentru a intimida populația și a evita escaladarea tensiunilor politice și sociale interne. „Când dușmanul îți bate la ușă, poporul rus va fi pregătit să îndure la nesfârșit greutățile vieții”.

În acest caz, timpul este de partea Moscovei, care speră că, mai devreme sau mai târziu, Occidentul se va sătura de această rivalitate și va face compromisuri privind Ucraina.

Din punctul de vedere al Federației Ruse, compromisul presupune „o Ucraină” coruptă, slăbită din punct de vedere economic și instabilă din punct de vedere politic. Doar prin comparație cu Ucraina populația Federației Ruse va putea face față dificultăților.

Acesta este însă punctul slab al strategiei lui Putin.

De îndată ce reformele ucrainene vor avea rezultate, cetățeanul rus de rând va pune cea mai incomodă întrebare pentru conducerea de la Moscova – „de ce?” – „de ce la ei se poate și la noi nu?”.

Motivul pentru care o astfel de întrebare reprezintă o amenințare la adresa regimului condus de Vladimir PUTIN poate fi regăsit în istoria comună a popoarelor rus și ucrainean.

Cea mai mare greșeală pe care o fac statele europene și SUA este să creadă că Federația Rusă este versiunea modernă a URSS și tot ceea ce reprezenta aceasta: putere economică, militară, nucleară, cu influență regională și globală.

Dar nu este așa.

În primul rând, Federația Rusă nu se mai află pe lista celor mai mari puteri economice din lume. Din cauza ideologiilor sale, și-a pierdut influența în regiunile în care era considerată o putere – Africa, Asia, Orientul Mijlociu și America de Sud.

În al doilea rând, la baza puterii URSS de afla triumviratul format din Rusia, Ucraina și Belarus. Istoria dovedește acest lucru. Aceste trei națiuni își au originile în leagănul civilizației slave, Rusia Kieveană și au foarte multe în comun – limba, cultura, tradițiile și obiceiurile.

Faptul că atât URSS, cât și Ucraina și Belarus sunt membre ale ONU din 1945 nu este o coincidență.

Rupturile dintre aceste trei state au dus, în mod inevitabil, la șocuri sistemice.

Încercarea Moscovei, în 2014, de a menține Ucraina în sfera sa de influență a fost greșeala strategică a lui Vladimir Putin. Această greșeală a marcat regimul de la Kremlin și a pus în pericol însăși integritatea Federației Ruse.

Dacă rivalitatea dintre Federația Rusă și Occident a devenit un lucru normal, confruntarea cu Ucraina, în special intervențiile de ordin militar, sunt un ghimpe în coasta Moscovei.

Deși un război „fulger” în Ucraina este foarte tentant, Moscova se teme de consecințele pe care acesta le poate avea, inclusiv de reacția populației ruse. În același timp, Federația Rusă nu poate menține relațiile tensionate cu Ucraina la nesfârșit, fără să poată oferi propriului popor un răspuns la întrebarea menționată mai sus – „de ce?”.

Nu este surprinzător faptul că, atât populația de rând, cât și elita politică rusească monitorizează îndeaproape evoluția situației din Ucraina și emit judecăți proprii. De exemplu, unii experți ruși precizează că „atunci când urmărești știrile din Federația Rusă, ai impresia că este înconjurată de Ucraina”.

Organizarea, cursul și rezultatele celor mai recente alegeri prezidențiale din Ucraina au creat o stare de confuzie printre cetățenii Federației Ruse (diferența dintre propagandă și rezultatul real) și a readus în discuție întrebarea „de ce ei pot și noi nu?”.

De aici trebuie să pornim dacă dorim să stabilim care sunt prioritățile și strategia combaterii agresiunii hibride externe a Federației Ruse.

Această strategie ar trebui să cuprindă următoarele:

1.  Încurajarea și sprijinul reformelor structurale din Ucraina. Succesul acestor reforme reprezintă succesul întregii strategii;

2.  Exercitarea unei presiuni economice asupra Federației Ruse, prin menținerea și prelungirea sancțiunilor. Moscova trebuie să simtă în permanență povara financiară generată de menținerea și intensificarea agresiunii hibride în Ucraina;

3.  Întreprinderea unor măsuri de intimidare pentru a preveni eventualitatea în care Federația Rusă va interveni cu forțe armate în Ucraina (puțin probabil). Consolidarea forțelor de apărare ale NATO, efectuarea unor exerciții militare comune și în colaborare cu forțe armate din state europene și din SUA, pe teritoriul ucrainean;

4.  Organizarea unor campanii de informare cu caracter internațional. Federației Ruse trebuie să i se reamintească în permanență de încălcarea legislației internaționale, de anexarea Crimeii și de războiul hibrid din Donbass.

Această abordare și dimensiunea temporală vor crea front comun împotriva conducerii de la Moscova, care, mai devreme sau mai târziu, va dori normalizarea rapidă a situației din Ucraina pentru a evita destrămarea Federației Ruse.

Expansiunea imperială a Rusiei a început odată cu „unirea” cu Ucraina în 1654. Declinul „imperiului rus” a început odată cu destrămarea acestei „uniri”, în 2014.

Zbigniew Brzezinski preciza, cândva, că „fără Ucraina, Rusia nu mai este un Imperiu Eurasiatic”.

Acest citat poate fi adaptat la perioada actuală – „fără un stat democratic, de succes precum Ucraina, Rusia este condamnată la reformă și la dispariția treptată a fantomelor care aparțin trecutului imperial”.


înapoi Publicat în 2019-06-14 Imprimare sus