Punct de vedere la Pulsul Geostrategic 263 - Orientul Mijlociu - quo vadis?

Orientul Mijlociu - quo vadis?
Corneliu PIVARIU

Așa-zisa “primăvară arabă”  a aruncat Orientul Mijlociu și Africa de Nord într-o dezordine ale căror evoluții în perspectivă sunt dificil de anticipat, mai ales ca urmare a situației geopolitice globale, care încă nu lasă încă să se întrevadă care va fi viitoarea ordine mondială.

Principala situație conflictuală din Orientul Mijlociu de azi o reprezintă cea dintre Iran și Israel.  Dacă de la apariția statului Israel acesta a reușit să câștige toate războaiele cu țările arabe vecine, iar spre finalul secolului trecut să încheie inclusiv tratate de pace cu Egiptul și apoi cu Regatul Hașemit al Iordaniei, relațiile cu Iranul  nu au evoluat de loc spre normalizare, ci dimpotrivă, au apărut elemente noi de tensiune și pericole pentru Israel și pentru pacea din Orientul Mijlociu. Începerea, spre sfârșitul anului 2011, a  protestelor împotriva regimului Bashar al-Assad în Siria, părea să rezolve și ultima amenințare din vecinătatea imediată a Israelului, prin eliminarea unuia din ultimele regimuri dictatoriale din Orientul Mijlociu, cel de la Damasc. Transformarea acestor proteste în război civil au dus la escaladări și evoluții contrare, dintre care cele mai importante au fost intervenția rusă în Siria și implicarea militară directă a regimului de la Teheran în sprijinirea lui Bashar al-Assad, aliatul Teheranului încă din timpul războiului de zece ani dintre Iran și Irak.

Situația din Siria s-a complicat și ca urmare a politicii externe greșite dusă de Administrația Obama, diferendelor care  s-au accentuat între Arabia Saudită și țări din Golf (Qatarul în primul rând),  slăbiciunilor regimului de la Cairo, situația din Irak și  evoluțiilor din Turcia.

În acest context regimul ayatolahilor de la Teheran a exploatat în propriul interes situațiile pentru a-și extinde și consolida influența spre est, pe direcția Bagdad -Damasc - Beirut, dar și în Golf, prin dezvoltarea relațiilor cu Qatarul și implicarea în conflictul din Yemen. De asemenea, sprijinul acordat organizației palestiniene Hamas, mai ales în Gaza, constituie un alt element prin care Teheranul își realizează politica externă în Orientul Mijlociu.

Denunțarea, de către președintele Trump, a acordului nuclear cu Teheranul și înăsprirea sancțiunilor asupra Iranului, loviturile militare executate de Israel asupra unor obiective militare iraniene din Siria, precum și menținerea poziției intransigente a Teheranului în ceea ce privește Israelul sunt principalele evoluții care au făcut ca posibilitatea declanșării unui nou conflict militar în Orientul Mijlociu să crească. În acest moment considerăm că există, într-un procent important, apropiat de 50%, posibilitatea ca SUA să se implice într-un conflict pentru răsturnarea regimului de la Teheran, împreună cu aliații săi principali Israelul și  Arabia Saudită. Un conflict militar direct cu implicarea forțelor militare americane este mai puțin probabil, dar nu imposibil și el depinde nu numai de poziția iraniană ci și de evoluția relațiilor dintre Washington, Moscova și Ankara, precum și de poziția pe plan intern a președintelui Donald Trump. O apreciere cum că regimul ayatolahilor de la Teheran este de neclintit constituie o exagerare, iar istoria a demonstrat de multe ori slăbiciunile unor regimuri care se considerau imuabile și care au dispărut ca urmarea faptului că nu s-au putut adapta la schimbările geopolitice și evoluțiile societății umane. Ori, slăbiciunea regimului de la Teheran vine tocmai din interiorul său, din lipsa de voință politică pentru reformare.

Evoluțiile din Orientul Mijlociu vor fi influențate și de situația din Turcia, unde tocmai a fost marcată împlinirea a doi ani de la așa-zisa tentativă de lovitură de stat eșuată (peste 70.000 de arestați și peste 110.000 oameni destituiți din funcții în administrația de stat), după ce președintele Erdogan a câștigat un nou mandat prezidențial cu puteri constituționale sporite.

Problema palestiniană rămâne astfel pe un plan secund al preocupărilor din Orientul Mijlociu, iar o  nouă pace, cât de cât durabilă  în această zona, va însemna că și pe plan global evoluțiile sunt spre o nouă ordine mondială, a cărei arhitectură este încă greu de anticipat.

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2018-07-20 Imprimare Download sus