Punct de vedere la Pulsul Geostrategic 235 - Siria - o ecuație a cărei rezolvare se complică

Siria - o ecuație a cărei rezolvare se complică
Corneliu PIVARIU

Nu foarte mulți analiști militari și de geopolitică se așteptau ca SUA să răspundă atacului chimic efectuat de fidelii lui Bashar al-Assad în zona Idlib (Khan Sheikhoun) cu o lovitură militară directă, împotriva bazei aeriene de la Shayarat (din regiunea centrală Homs), de unde Pentagonul a declarat că a plecat atacul chimic.

Ceea ce aproape toată lumea se aștepta, era ca Rusia să-și sprijine aliatul sirian în Consiliul de Securitate ONU, exercitându-și dreptul de veto a unei rezoluții care condamna regimul sirian (a opta oară). De la folosirea, în vara anului 2013 a armei chimice la periferia Damascului (zona Ghouta) și alte zone din țară, este prima oară când SUA a reacționat ferm la această nouă încălcare a legislației  internaționale de  către regimul Bashar al-Assad, iar numeroși analiști apreciază că, dacă Administrația Obama ar fi fost mai puțin îngăduitoare în 2013, probabil regimul Assad s-ar fi abținut de la aceste noi atacuri (după unele surse, atacul chimic din zona Idlib nu ar fi singurul executat de  la începutul mandatului președintelui Trump).

După loviturile cu rachete Tomahawk asupra bazei siriene Shayarat (în funcțiune din 1960 și în care instructorii militari ruși erau prezenți aproape de la inaugurarea ei), raportul de forțe  din Siria a rămas același pe teren, ceea ce probabil s-a schimbat este reținerea lui Bashar al-Assad de a mai executa astfel de atacuri, însă i-a rămas constantă determinarea de a-și ataca oponenții.

Este interesant de găsit răspunsul real la întrebarea de ce Rusia nu a folosit sistemele de apărare antiaeriană SS-400, amplasate pe litoralul sirian și despre care declara că poate intercepta rachetele de tipul Tomahawk. Pentru a nu complica și mai mult relația cu SUA (care a avertizat Moscova despre atac)?; deoarece nu dorea să efectueze un test practic real asupra capabilităților sistemului SS-400 nefiind sigură de eficiența lor (China s-a arătat interesată de achiziționarea SS-400), sau din alte motive?

O altă acțiune importantă desfășurată de SUA în nordul Siriei, este aceea a amenajării unui sistem de baze aeriene și terestre, cu centrul la recent cucerita bază de la Tabka (unde se estimează că vor fi dislocați circa 1.200 militari americani), aeroportul Abu Hajar (in regiunea extremă de nord-est Rmelan, în apropierea frontierei cu Irakul și Turcia), a cărei amenajare a început din 2016; două aeroporturi mai mici de lângă Qamishli, adaptate la nevoi militare; o bază în zona Kobane. De fapt baza de la Tabka a început să fie denumită Incirlik-2, sau Qayyarah-2, aceasta în condițiile când relațiile cu Turcia și mai ales experiența SUA la baza Incirlik (când aceasta a fost izolată și i s-a oprit alimentarea cu energie electrică pentru o perioadă), în timpul tentativei de lovitură de stat din vara anului 2016, nu sunt actualmente într-o perioadă fastă. De altfel se pare că și Germania intenționează să-și repoziționeze efectivele din Turcia, în Iordania și Cipru.

Evoluția situației din Siria este legată de găsirea răspunsului la câteva întrebări: Care este strategia SUA în Orientul Mijlociu? Care este strategia SUA fată de Rusia? Care este strategia Rusiei în general și mai ales în Orientul Mijlociu?

Până în prezent răspunsurile sunt dacă nu incomplete, cel puțin needificatoare. Cu siguranță noi elemente vor apare după turneul secretarului american al apărării, James Mattis în această lună în Orientul Mijlociu: Arabia Saudită -18, Egipt - 20, Israel - 21, Qatar - 22 și Djibuti - 23 aprilie. Se pare că SUA intenționează să convoace o nouă conferință de pace arabo-israeliană în septembrie 2017. Deși este destul de dificil de realizat o astfel de manifestare, problema insurmontabilă, cel puțin pentru viitorul previzibil, este aceea a unui rezultat palpabil și important pentru a asemenea problematică.

În ceea ce privește strategia SUA față de Rusia, recenta vizită a secretarului se stat american Rex Tillerson la Moscova și întâlnirile totalizând aproape șapte ore, cu ministru de externe Sergei Lavrov și președintele Putin, nu s-au soldat nici  cel puțin cu concluzia “ne-am înțeles să nu ne înțelegem”, crearea unui grup comun de lucru care să identifice problemele în care punctele de vedere sunt cel mai apropiate și care pot progresa, fiind o expresie clară a impasului relațiilor dintre Moscova și Washington în momentul de față. Rusia credea că va putea obține o cedare în problema Ucrainei în schimbul Siriei, capcană în care SUA nu a căzut.
Ecuația se complică și prin intervenția unor alți actori importanți: Turcia, Israel, Iran, Arabia Saudită.

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2017-04-20 Imprimare Download sus