Supliment la Pulsul Geostrategic 231 - UCRAINA, LA TREI ANI DE LA EUROMAIDAN

UCRAINA, LA TREI ANI DE LA EUROMAIDAN
Gl.lt.(r) Dan PLĂVIȚU

 

Rezumat

După trei ani de la izbucnire, criza ucraineană continuă să fie cea mai importantă problemă de securitate din vecinătatea imediată a României și de la flancul estic al UE și a NATO. Cel mai mult interesează acum care va fi deznodământul final, încă greu de decelat și care va fi evoluția situației politico-economice interne, dar mai ales poziția actorilor globali (Rusia și Occidentul), în conturarea viitorului acestei țări. Astăzi, Ucraina este o țară dependentă total de factorii externi, supusă unor presiuni interne și externe cărora cu greu le face față. Populația este dezamăgită de consecințele Revoluției Euromaidan, distanța dintre așteptări și realitate fiind din ce în ce mai mare. Clasa politică actuală nu reușește să ridice încrederea ucrainenilor în viitor, economia, deși în ușoară revenire, este încă în declin. Rusia continuă să mențină o mare presiune asupra Ucrainei, decisă să nu-și piardă influența și controlul asupra acestui spațiu de importanță geopolitică și geostrategică majoră pentru ea. Occidentul ezită încă, mimând sprijinul pentru regimul Poroșenko, în timp ce, în marile cancelarii, interesul pentru relația cu Moscova pare a fi primordial. Cu toate acestea, cel puțin pe termen scurt, nu se estimează o nouă revoltă a poporului ucrainean, ci mai degrabă o creștere a euroscepticismului și o mai mare orientare către Răsărit.

Contextul general
În februarie 2017, se împlinesc trei ani de la așa-numita Revoluție a Demnității, din Ucraina, mai cunoscută ca Euromaidan, când cetățenii ucraineni au început să protesteze spontan în Kiev, ca răspuns la decizia guvernului ucrainean de a suspenda procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și a Acordului de Liber Schimb cu aceasta. Începute în 21 noiembrie 2013, în principal de tineri, la care, treptat, s-au alăturat alte categorii de cetățeni, precum și unele partide politice și grupări pro-europene, protestele și evenimentele violente au condus la înlăturarea de la putere a fostului președinte ales, pro-rus, Viktor Ianukovici (22 februarie 2014).

Ca stat independent, Ucraina nu are o istorie prea îndelungată. În secolele 10 și 11 Statul Kievean Rus a fost unul dintre statele slave puternice din regiune, însă a sfârșit prin a fi încorporat în Marele Ducat al Lituaniei și apoi în Uniunea Polono-Lituaniană (Polish-Lituanian Commonwealth). În ultima parte a sec.19, teritoriul ucrainean a fost absorbit de Imperiul Țarist Rus. După căderea acestuia, în 1917, până în 1920, a avut din nou o perioadă de independență, fiind apoi înglobat în fosta URSS, până la destrămarea acesteia, în 1991. 

În acest context, vorbind despre urmările mișcării Euromaidan și despre viitorul Ucrainei, analiștii politico-militari par să răspundă cu o veche și celebră frază a lui Deng Xiaoping, care, întrebat despre impactul Revoluției Franceze asupra umanității, a spus că ”este prea devreme pentru a ne exprima”. În realitate, însă, acești experți evită să recunoască faptul că impactul și consecințele Euromaidanului pentru Ucraina nu sunt cele așteptate, nici pe plan intern,  nici extern, chiar dacă sunt unii care consideră că actualul regim se îndreaptă încet, încet, spre o direcție bună, că unele reforme sunt pe cale să se implementeze, că lupta anticorupție începe să dea rezultate și că, din punct de vedere economic, nu s-a ajuns la colaps. Și este drept că sunt câteva reforme care aproape au avut succes (în sectoarele bancar și al energiei, în sănătate și în legătură cu oficiul procurorului general), că deficitul bugetar a început să scadă, că exporturile au început să crească și că ordinea de drept a început să se facă simțită. Toate acestea, însă, sunt în ritm de melc și nu există o perspectivă clară că vor continua. 

Realitatea pare să fie mai degrabă așa cum o văd cei pesimiști. Pe plan intern, așteptările populației după alungarea președintelui corupt și anti-european nu s-au realizat, situația politică, economică și socială fiind extrem de precare, ca să nu mai vorbim de pierderea definitivă a Crimeii și despre prelungita și incerta situație din regiunile Donbas și Lugansk. Diferența dintre speranțele exagerate ale societății ucrainene și realitatea pe care o trăiește azi, face ca răbdarea populației să atingă margini inacceptabile, iar această situație, potrivit teoriei curbei J (a lui James C.Davies, vezi figura de mai jos), poate degenera într-o nouă revoluție sau revoltă de masă.

În același timp, pe plan extern, Ucraina și-a pierdut suveranitatea, fiind total dependentă de sprijinul financiar internațional, iar pe plan politic dependentă de interesele și dorințele celor doi mari actori internaționali, Rusia, pe de o parte, UE și SUA, pe de altă parte.  În plus, Rusia controlează o parte din teritoriul său, în estul țării, iar de Crimeea nici nu mai poate fi vorba. Astfel, Ucraina este supusă unei duble presiuni: de jos în sus (degradarea sistemului politic și economic) și de sus în jos (destinul țării este decis de jucătorii geopolitici globali), ceea ce face ca viitorul său să fie impredictibil, pornind de la scenariul rămânerii ca stat unitar, deși divizat între Est și Vest, până la scenariul dezintegrării.

..

Vezi materialul complet
înapoi Publicat în 2017-02-20 Imprimare Download sus