CONSPIRAŢII CELEBRE

CONSPIRAŢII CELEBRE

Lupte pentru putere, crime, masacre

Editura:Ştefan, Bucureşti, 2007

Autor : Victor Duţă.



Lupta pentru putere, este cea care din totdeauna, a avut ca urmare dezlănţuirea conflictelor, confruntărilor şi a războaielor.

In cadrul războiului pentru putere, armele cele mai des folosite dar şi cele mai eficiente au fost trădarea, vicleşugul şi omorul, dar şi conspiraţia, atentatul şi mai ales terorismul.

De fapt autorul spune in "Cuvant inainte" că această carte "are scopul să ridice un văl de pe o serie de evenimente istorice, mai vechi sau mai noi, care, prezentate cititorilor să le reamintească acestora că multe din personalităţilor pe care timpul le-a făcut mituri şi s-au creat legende in jurul lor, n-au fost decat nişte lideri care şi-au caştigat locul prin conspiraţie, crime, terorism".

Lucrarea este structurată nu pe capitole ci pe părţi astfel:

I.- Fascinaţia puterii;

II.- Conspiraţii celebre;

III.- Crime şi masacre incredibile;

IV.- Pentru un guvern mondial;

V.- Uciderea idolilor;

VI.- Masacre celebre;

VII.- Crime politice, amurgul zeilor;

VIII.- Conspiraţii care au schimbat lumea;

IX.- Mondo politica;

X.- Conspiraţia S.A.

Aceste zece părţi ale volumului, fac o analiză critică (chiar deosebit de critică) a ceea ce a insemnat şi inseamnă acţiunea legii junglei in societate.

In ultima parte a cărţii, autorul işi prezintă părerea sa referitoare la guvernarea popoarelor, citandu-l pe Voltaire "Nu există o guvernare desăvarşită pentru că oamenii au pasiuni. Şi dacă n-ar avea pasiuni, n-ar avea nevoie de guvernanţi," dar şi la guvernul "secret mondial," care de sute de ani, din umbră "provoacă crize catastrofale, revoluţii şi războaie, impune dictate, caută să dirijeze şi să stăpanească cursul evenimentelor, iar cand totul a fost realizat conform planului iniţial, caută să-şi impună guvernarea omenirii prin mijloacele celui mai tare."

Referindu-se la guvernarea din ţara noastră autorul constată: "cu prieteni şi aliaţi cum are Romania astăzi, la inceputul mileniului al treilea, nu mai are nevoie de duşmani. De şaptesprezece ani, Occidentul ne ajută să devenim tot mai săraci, mai indatoraţi, să ne pierdem total suveranitatea şi independenţa naţională şi să devenim "chiriaşi" in propria ţară"

Să-mi fie ingăduit un comentariu: "nici guvernanţii noştri nu au stat degeaba in toată această perioadă".
 

înapoi Publicat în 2007-10-21 Imprimare sus