Geopolitica Uniunii Europene

Geopolitica Uniunii Europene

Autor: Sylvain Kahn

Editura: Cartier, 2008


Uniunea Europeană, definită de Jacques Delors ca fiind un Opni (Obiect politic neidentificat), este de fapt o construcţie politică bazată pe relaţiile dintre statele - naţiune, care o compun, dimensiunea teritorială fiind aspectul său fundamental, iar din perspectiva istoriei universale " construcţia europeană este pană astăzi, unica intreprindere existentă, prin care un grup de state naţionale a decis sa-şi reunească sectoare intregi ale suveranităţii lor, implicand in aceasta numai ţări democratice, să renunţe la război şi, parţial, la frontiere."

Lucrarea cuprinde patru părţi:

- partea intai: "Mutualizarea independenţelor naţionale, un proiect geopolitic impărtăşit," in care autorul face o istorie a tratatelor europene incepand cu cel de la Verdun (din anul 847) şi ajunge la tratatul semnat in anul 1950 de 6 state, prin care s-a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CEDO), care reunea Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburgul şi Italia şi care a stat la originea actualei construcţii europene.

- partea a doua :"O construcţie europeană, trei proiecte, două puteri decăzute?" se referă la primii patruzeci de ani, in care interesul fiecărui stat a fost garantat de Comisia Europeană, care a generat un interes general cu o preponderenţă franceză. Odată cu incheierea războiului rece, reunificarea Germaniei, multiplicarea membrilor clubului european (de la 12 la 27 de state in anul 2007), cu şefi de state avand o viziune despre societate promovată de britanici s-a vorbit de afirmarea unei " Europe engleze". "Normalizarea" locului şi rolului internaţional al Germaniei a inceput să se simtă atat in registrul politicilor interne ale UE cat şi in cel al locului UE in lume.

"Dinamica extinderilor: goană inainte sau proiect kantian?" este partea a treia a cărţii şi se referă in special la faptul că procesul de extindere este fondat pe un principiu de inglobare a statelor prin atragere şi asociere, nici un tratat nu stabileşte o hartă sau o frontieră.

In ultima parte: "Lumea in viziunea UE," se referă la reluarea unui proiect , intrerupt in anul 1954, acela a unei politici autonome de apărare.

După summitul franco - britanic de la Saint- Malo (4 decembrie 1998), consiliile europene de la Helsinki (1999 ) şi de la Nisa ( 2000) s-a adoptat hotărarea de a se constitui o forţă europeană de reacţie rapidă constituită din 60000 de oameni, care să se poată desfăşura in 60 de zile, pe o rază de 6000 de kilometrii.

Prin operaţiunile la care a participat sau participă UE şi-a dovedit capacităţile sale de a-şi transfera competenţele de rezolvare a conflictelor şi de pacificare şi pe alte continente decat al său.

UE nu pretinde şi nu doreşte ca prin operaţiunile sale, militaro-civile să se impună ca putere militară şi contribuie in proporţie de 40%, la bugetul operaţiunilor ONU de menţinere a păcii.

Uniunea Europeană refuză ceea ce nu doreşte, dar nu incearcă să impună ceea ce doreşte.

înapoi Publicat în 2008-10-07 Imprimare sus